Inspecţie de la Ministerul Transporturilor pe „drumul morţii”

O comisie de la Ministerul Transporturilor va veni în judeţul Gorj pentru a inspecta Drumul Naţional 66 Târgu Jiu – Rovinari care a căpătat deja numele de „drum al morţii” în urma numeroaselor accidente mortale care s-au petrecut pe acest tronson de drum de când a fost reabilitat.

Propunerea şefului de la Rutieră, Decebal Davidoiu, a fost să fie puse grilaje de fier peste şanţuri în zonele unde acestea sunt prea adânci. O soluţie va fi găsită în această perioadă. La Gorj este aşteptată o comisie de specialişti care să analizeze situaţia. „Mai importantă este viaţa decât banii. Nu trebuie să ne uităm la costuri sau timp. Au murit peste 20 de oameni în ultimul timp pe acest drum păcătos. Ideea să vină cu parapeţi pe acest drum ar fi bună, ceva din metal. Am zis că specialiştii ar trebui să vină cu idei astfel încât să nu mai moară oameni. Au pierit numai tineri. Nu mai putem acoperi durerea acestor părinţi care şi-au pierdut copiii. Trebuie neapărat să luăm măsuri cu acest drum. Am înţeles că o să vină o comisie care să constate dacă sunt necesari aceşti parapeţi”, a spus Ion Popescu, primarul din Drăguţeşti.

În doar două săptămâni, doi tineri şi-au pierdut viaţa pe DN 66 în două accidente rutiere. Şanţurile betonate, adânci de peste doi metri, reprezintă un pericol însă nu doar pentru şoferi. „Este de vină viteza, dar şi aceste şanţuri sunt obstacole, acele poduri sunt capcane pentru oameni. Un şanţ la doi metri şi jumătate nu mai salvează viaţa unui om. Un om, dacă merge pe bicicletă şi cade în cap, în şanţ, mai scapă cu viaţă sau nu? Asta e întrebarea mea! Nu mai vorbesc de maşini. Vorbesc de acei oameni care merg pe bicicletă. Atunci, ce scuze mai avem? Domnul Tudor (n.r. Ion Tudor, şef Secţie Drumuri Naţionale Gorj) a fost pe teren, am discutat cu dânsul. A mai venit cu un domn inginer şi o să caute să vadă cu ce mai putem veni pe acest drum”, a mai spus Popescu.

Vizualizări: 1,553

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: