Jianu vrea administrator public

Primarul Gigel Jianu vrea administrator public la Motru. Momentan dorinţa sa a fost discutată doar cu câţiva consilieri locali. Postul există în organigramă, este bugetat, dar scoaterea la concurs a acestuia va putea întâmpina probleme. Aceeaşi problemă este şi la Târgu Jiu, unde primarul Marcel Romanescu a încercat, în mai multe rânduri, să ocupe funcţia de administrator public.

„Au fost discuţii referitoare la postul de administrator public. Postul este prevăzut în buget, în organigramă, este prevăzut de lege. Este ocupat în multe locuri. Sunt şi comune care au administrator public. Invariabil, un viceprimar va dori să blocheze activitatea în primărie, pentru că îşi doreşte să candideze el la primărie. Un administrator public are contract de mandat, are ţinte, obiective. El nu trebuie să fie politic. Nu primeşte sarcini de la un partid sau ambiţii de a candida”, a declarat Gigel Jianu la Gorj TV.

Până la materializare, dorinţa primarului Jianu rămâne la stadiul de discuţii. „Şi la Târgu Jiu e în organigramă de foarte multă vreme. Acum când cineva a vrut să-l ocupe, ceilalţi care au votat postul au zis că sunt ei şi nu are rost să mai fie ocupat. Aşa şi la Motru. Vom mai avea mult de discutat până când vom avea administrator public”, a conchis primarul. (M.M.)

Vizualizări: 1,404

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: