Legea electorală, încălcată la Turceni. Animozități între PSD și PNL

Scandal electoral la Turceni între principalii competitori la alegerile locale de peste două săptămâni. Fostul candidat PNL, acum PSD, e în război cu primarul liberal care a fugit din plutonul PSD cu puțin timp înainte de depunerea candidaturilor pentru locale.

Adrian Biriboiu a reclamat la biroul electoral încălcarea flagrantă a legislației electorale. Primarul Cristina Cilibiu s-a folosit de materiale de propagandă interzise în timpul campaniei electorale, amplasând zece bannere de mari dimensiuni în diverse locuri din orașul Turceni.

Mai mult, Biriboiu a acuzat că nu se respectă nici afișajul electoral. La școala din satul Gârbovu, primărița PNL ar fi lipit șase afișe electorale, iar cele amplasate pe casele cetățenilor nu respectă dimensiunile stabilite de lege.

Biroul Electoral de Circumscripție Turceni a declinat sesizarea către poliție, în vederea efectuării de cercetări. Candidatul PSD a contestat decizia la Biroul Electoral Județean.

BEJ Gorj a decis, miercuri, înlăturarea bannerelor cu imaginea și numele candidatei PNL la funcția de primar al orașului Turceni, înlăturarea afișelor electorale, care depășesc dimensiunile stabilite de legislația în vigoare și înaintarea sesizării formulate de Biriboiu către Poliția orașului Turceni, în vederea efectuării de cercetări cu privire la încălcarea legislației electorale.

Hotărârea BEJ Gorj este definitivă.

„Este o victorie de etapă, prin aceste sesizări dorind să arătăm că legea este pentru toți și trebuie respectată. Cu toate presiunile puse de conducerea Primăriei orașului Turceni, atât pe noi, cei care am hotărât să mergem mai departe și să candidăm, cât și pe electoratul din orașul Turceni, lupta pentru respectarea legii și împotriva dictaturii bunului plac continuă”, a anunțat Adrian Biriboiu.

Vizualizări: 1,717

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: