Locul din Gorj preferat de motocicliștii străini

Transalpina e visul oricărui motociclist pasionat de munte. Cu multe viraje strânse și cu peisaje spectaculoase, cel mai înalt drum din România e tranzitat de sute de motocicliști din toată lumea. Spun că experiența e mai intensă pe două roți decât cu mașina.

Turiști din Cehia, Slovacia, Turcia, Republica Moldovă sau Danemarca au poposit în această vară pe Transalpina. Mulți au venit să descopere țara noastră de pe două roți. "E prima dată aici. Am descoperit Transalpina la niște prieteni pe rețelele de socializare. Am vrut neapărat să vin. Sunt din Turcia. Voi merge și pe Transfăgărășan. Am fost surprins să descopăr cât de frumoasă e această țară", a spus un turist. "Este fantastică experiența. Peisajele sunt minunate. Drumul nu e dificil de parcurs cu motocicleta dacă ești atent", a spus un alt turist. 

"Vin turiști din toată lumea. Opresc pe drum, fac poze. Vorbesc cu ciobanii. S-a auzit în toată lumea de frumusețea Transalpinei", a spus Mărioara Babu, băcița care are un popas pe Transalpina.

Vizualizări: 1,884

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: