Medicii, alături de Pandurul! Fetiţa din Motru a fost operată!

Elena Mihaela Ciucheş, una dintre cele cinci fetiţe din municipiul Motru sprijinite în cadrul campaniei demarate de ziarul Pandurul, a fost operată ieri pentru îndepărtarea negului crescut pe urechea dreaptă. Fetiţa a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, însoţită de mama sa. Aici, medicul specialist Carmen Braia i-a extirpat tumoarea, iar fetiţa este ţinută pentru câteva zile sub supraveghere şi tratament. Ţesutul înlăturat a fost supus unui test prin care se va stabili natura tumorii. Medicii sunt însă rezervaţi, din primele observaţii ar reieşi că este vorba de o tumoare malignă.

Negul a început să se dezvolte în circa un an, de la o mică aluniţă ajungând la dimensiuni anormale. Pentru că nu au avut resurse financiare, părinţii fetiţei de numai cinci anişori au tot amânat intervenţia chirurgicală. Cu sprijinul unui om cu suflet din Craiova, care a alocat o sumă de bani în cadrul campaniei noastre, fetiţa a fost adusă ieri la spitalul din Târgu Jiu pentru investigaţii. “Datorită dumneavoastră am putut să vin cu fata la control. De un an am tot zis că vom face acest lucru, dar nu am avut bani, mai am patru fetiţe şi nu avem venituri. Ne-a fost greu pentru că nu de puţine ori ne-au chemat la grădiniţă, că e fata plină de sânge, fie ea în joacă rupea negul, fie ceilalţi copii. Câteodată şi noaptea în somn îl rupea”, a spus Adela Năsărâmbă, mama fetiţei.

dupa_operatieMedicii specialişti au decis că este nevoie de această intervenţie pentru îndepărtarea negului şi cât mai urgent. Intervenţia s-a dovedit a fi una de succes, negul a fost extirpat, iar fetiţa este ţinută sub supraveghere şi tratament pentru câteva zile.“Am intervenit la o fetiţă minoră pentru o formaţiune tumorală localizată la nivelul pavilionului auricular drept al cărui aspect nu era tocmai cel mai favorabil, conopidiformă sângerândă la atingere. O avea de o anumită perioadă de timp, am extirpat-o în totalitate, destul de bine vascularizată, foarte sângerândă, motiv pentru care a trebuit să punem mai multe fire de sudură decât ne-am propus iniţial”, a declarat medicul primar ORL, dr. Carmen Braia. 

Tumoarea, posibil malignă

Medicii spun că din primele investigaţii ar reieşi faptul că este vorba de o tumoare malignă. Diagnosticul de certitudine o să fie dat însă în circa două săptămâni, atunci când este aşteptat rezultatului testului histopatologic. “Piesa extirpată am trimis-o la anatomie patologică. Evoluţia va fi favorabilă dar tratamentul ulterior va fi determinat de rezultatul de la histopatologie. Sperăm să nu fie… cu toate că aspectul macroscopic ne-ar sugera un diagnostic nu tocmai plăcut. Sperăm ca anatomia patologică să infirme supoziţiile noastre şi să fie de bine”, a mai spus medicul Carmen Braia.

Campanie Pandurul

Mihaela, dar şi cele patru surori ale sale, Cristina, Sorina, Mădălina şi Gabriela, au fost vizitate săptămâna trecută de Moş Pandurul. Fetiţele au primit o mulţime de cadouri, jucării, alimente şi alte daruri mult visate. Un om cu suflet din Craiova a fost impresionat de situaţia Mihaelei şi le-a acordat părinţilor o sumă de bani pentru a putea merge la spital pentru efectuarea operaţiei de extirpare a negului.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: