Mesajul unui medic ortoped de la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu

Un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu face un apel la întregul personal medical care este în contact direct cu pacienții. Medicul ortoped Teodor Dincă a transmis un mesaj de susținere pentru personalul medical și să nu uite să fie empatici cu pacienții.
"Un mare respect pentru colegii și colegele - asistent medical ,nu uit nici de colegii și colegele brancardieri, ingrijitori. Poate nu reușesc mereu să vă întreb de binețe. Poate suntem pe fuga, cu toții. Vă văd. Știu. Vă respect. Meseria voastră este la fel de grea și importantă ca a medicului. Meseria voastră este esențială. Nu numai că jucați un rol de îngrijitor în viața pacienților, dar petreceți timp împreună și în anumite circumstanțe, legați poate, și prietenii de lungă durată. Administrați la timp și va împărțiți în 20 de direcții. Țineți evidențe, gestionați etc..
Asistenții medicali nu ofera doar suport fizic și emoțional, ci contribuie activ la diagnosticare, tratament și recuperare, lucrând alături de noi, medicii, în condiții ridicate de stres. Și ei sunt oameni. Și ei, dincolo de halate, au familii. Compasiunea și empatia, mâna de fier, sensibilitatea, uneori duritatea -la nevoie (nu e timp de pierdut), organizarea și implicarea lor definesc munca lor zilnică în echipa cu medicii și pacienții. Ei pot îndrepta balanța zilnică, unde e cazul.
Vă văd. Lucrez cu voi zilnic. Știu că aveți răbdare, să ascultați și să înțelegeți problemele tuturor. Să vă adaptați medicilor și pacienților. Să îndepliniți decizii, să vă împărțiți. Să administrați tratamentul și celor mai refractari, să-i îngrijiți, însoțiți, liniștiți. Să fiți răbdători. Să evitați dispute. Oferiți feedback. Vocația și voința sunt complementare. Sunteți de bază și știm. Când simțiți că nu mai puteți și vreți să renunțați, amintiți-vă ce v-a determinat să începeți., a scris medicul Teodor Dincă pe facebook.
Vizualizări: 2,833
Distribuie Trimite pe WhatsApp