Micii folclorişti din Polovragi intră la duel. Îşi donează premiul. Susţine-i!

Tinerii artişti de la Polovragi au nevoie de voturi. Ansamblul „Cheile Olteţului” din Gorj intră, miercuri, 18 aprilie, în duelul mini-ansamblurilor, o nouă competiţie difuzată de Pro TV. Artiştii au nevoie de susţinere pentru a merge mai departe în concurs. Premiul obţinut vor să-l doneze bătrânilor de la Suseni.

Mândri de originile lor, micii artişti se pregătesc să prindă un loc pe podium, la finalul competiţiei. Am stat de vorbă cu Andreea David, instructorul Ansamblului „Cheile Olteţului”. Cu emoţie, tânăra ne-a mărturisit că îi învaţă pe copiii pe care îi instruieşte în paşi de dans să nu-şi uite niciodată originile. „Sincer, nu facem pronosticuri şi nici speranţe. Suntem obişnuiţi cu concursurile şi suntem conştienţi că la emisiunea «La Maruţă» merg cele mai bune ansambluri din ţară. Ne rugăm la Dumnezeu să ne ajute să ne atingem scopul şi să ne dea înţelepciunea ca, indiferent de rezultat, să fim cutezători în acţiunile noastre”, a declarat Andreea David.

Folcloriştii de la Polovragi ştiu exact şi ce vor face cu banii în cazul în care se vor situa între cele mai bune trei ansambluri. „Dacă e cu putinţă şi nu creăm neplăceri, am dori din suflet ca jumătate din câştigul nostru să îl investim în a cumpăra cele necesare pentru căminul de bătrâni de la Suseni. În fiecare an, noi susţinem un mic spectacol acolo şi acei bătrâni ne-au intrat în suflete. Vrem să fim ca o familie pentru ei”, a mai spus Andreea.

Care sunt punctele forte ale micilor artişti ni le-a dezvăluit tot coregraful ansamblului: „Reuşita în dansul popular înseamnă, în primul rând, foarte multă muncă şi dragoste pentru ceea ce faci. Considerăm că dragostea faţă de folclor, respectul faţă de tradiţie, de acei oameni care păstrează, conservă şi promovează dansul şi muzica populară, tradiţiile şi obiceiurile populare autentice sunt cele mai bune atuuri ale noastre”.

VOT

Îi puteţi vota online, pe site-ul emisiunii, sau prin SMS la numărul 1266, trimiţând textul GORJ. Tariful este de 0,24 Euro (TVA inclusă), numărul fiind valabil în reţelele Telekom, Orange, Vodafone şi DigiMobil. Duelul are loc miercuri, 18 aprilie, în direct pe Pro TV, la ora 15.00.

Vizualizări: 3,040

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: