Moțiune simplă împotriva ministrului Energiei

Partidul Social-Democrat va depune moțiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, a anunțat în emisiunea Interviurile Infinit FM, deputatul Claudiu Manta, vicepreședinte PSD Gorj. “Lucrurile nu mai pot continua așa la Complexul Energetic Oltenia”, a spus deputatul PSD Gorj.

Manta susține că societatea din Gorj nu ar avea pierderi dacă nu ar fi acea povară privind certificatele de carbon, astfel că nu se justifică refuzul ministerului de a aviza un buget care să prevadă creșteri salariale. “Mi se pare culmea tupeului din partea ministrului să certe CEO că nu a achiziționat certificatele din timp și a așteptat să ajungă la 47 de euro, când banii au fost alocați cu două-trei săptămâni înainte de termenul limită”, a mai spus Claudiu Manta.

Deputatul PSD le-a cerut partidelor aflate la putere să pună pe ordinea de zi, la Camera Deputaților, proiectul de lege privind reducerea vârstei de pensionare în minerit și energie, pentru care au protestat salariații CE Oltenia în ultimele 14 săptămâni.

“Ei pot să pună mâine proietul în dezbatere, că au majoritate în comisii. De ce nu se vine odată cu acest proiect de lege, că mai sunt două luni și intrăm în vacanță parlamentară?”, a mai spus Claudiu Manta la Radio Infinit.

Vizualizări: 2,994

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: