O femeie și un copil de 2 ani răniți într-un accident rutier la Târgu Jiu

Un accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în municipiul Târgu Jiu, în urma coliziunii dintre două autoturisme. Două persoane au fost rănite în urma impactului, este vorba despre o femeie de 32 de ani și un copil în vârstă de doar 2 ani.


La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Gorj.


Cele două victime erau conștiente și cooperante la momentul sosirii salvatorilor. Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, iar ulterior au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu pentru investigații suplimentare.

Vizualizări: 1,370

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: