Rezultatele parțiale ale Evaluării Naționale 2025 în județul Gorj

Un număr de 2.583 de absolvenți de clasa a VIII-a s-au înscris pentru susținerea Evaluării Naționale 2025. Doi elevi au luat 10 la acest examen.
Dintre cei înscriși, 70 au absentat de la probe, iar restul au susținut examenul, ale cărui rezultate parțiale, înaintea contestațiilor, arată o rată de promovare de 85,20%. Comparativ cu anul precedent, când promovabilitatea a fost de 75%, se constată o creștere semnificativă, semn că pregătirea elevilor a fost mai eficientă în acest an.
În ceea ce privește distribuția mediilor, înaintea contestațiilor, datele arată astfel: 9 elevi au obținut medii între 1,00 și 1,99, 35 au avut între 2,00 și 2,99, iar 96 au fost în intervalul 3,00 – 3,99. De asemenea, 232 de candidați au avut medii între 4,00 și 4,99, iar 338 au trecut pragul promovării, situându-se între 5,00 și 5,99. Cele mai numeroase medii s-au înregistrat în intervalele 6,00 – 6,99 (442 candidați), 7,00 – 7,99 (469 candidați) și 8,00 – 8,99 (505 candidați). Nu mai puțin de 385 de elevi au obținut medii între 9,00 și 9,99, iar doi dintre candidați au reușit performanța de a încheia examenul cu media 10.
Vizualizări: 1,194
Distribuie Trimite pe WhatsApp