Patru eleve de zece la bacalaureat

Ioana Patricia Işfan, fiica şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, este unul dintre cei patru elevi din Gorj care au obţinut media zece la bacalaureat. Tânăra a absolvit Colegiul Naţional "Tudor Vladimirescu", acolo unde au mai fost două medii de zece: Oana Mihaela Florescu şi Adina Gabriela Mergea. A patra medie de zece a fost obţinută de o elevă a Colegiului Naţional "George Coşbuc" din Motru - Delia Roxana Ionete.

Elevii nu au mai luat cu asalt curţile şcolilor pentru a afla rezultatele examenului de bacalaureat. Cei mai mulţi au preferat să le urmărească pe Internet. La Colegiul Economic ”Virgil Magheru” nu a fost nicio medie de zece, dar elevii s-au declarat mulţumiţi de notele de şapte sau opt. ”Este important că am luat acest examen. Sunt mulţumită de medie, nu voi face contestaţie”, a spus una din eleve Colegiului Economic ”Virgil Madgearu. Alţii au răsuflat ușurați când au văzut că au luat peste 9 la examen. Se pregătesc acum de vacanță, iar din toamnă se vor întoarce pe băncile universității. ”Am luat 9.03, sunt fericit. Mă așteptam să iau o notă mare pentru că am învățat. Voi da mai departe la Finanțe-Bănci la ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu”, a spus un alt elev.
Procentul de promovabilitate al examenului de bacalaureat la nivelul județului Gorj este de doar 57,42% în acest an. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean spun că procentul este mai slab pentru că au fost peste 700 de elevi din promoțiile anterioare care au susținut examenul şi nu au promovat.

Mulţumiţi de rezultat
Una peste alta, şefii ISJ Gorj se declară mulțumiți de rezultate. ”Rezultatele sunt îmbucurătoare, promovabilitatea promoției curente este de 66,29%, practic acesta este procentul bacalaureatului din acest an. Este puțin mai mic procentul de promovabilitate dacă luăm în calcul promoțiile anterioare. Să nu uităm că au fost 710 candidaţi din seriile anterioare. Spre bucuria noastră avem și patru medii de 10 la bacalaureat”, a spus Ion Ișfan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Gorj. Printre elevii care au luat 10 la Bac se numără și fiica inspectorului general, Ioana Patricia Ișfan.

Va studia medicina
Potrivit inspectorului șef, Ioana va studia la facultatea de medicină ”Carol Davila” din București. Ceilalți trei elevi care au obținut media 10 se numesc Oana Mihaela Florescu şi Adina Gabriela Mergea de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” și Delia Roxana Ionete Colegiul Naţional "George Coşbuc" din Motru.
Un rezultat foarte bun a obținut și Cusma Daniel, elev al Liceului de Muzică ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, acesta obținând două note de zece și o notă de 9.95 la istorie, media finală fiind de 9,98.
Cel mai prost rezultat la Bacalaureat l-a înregistrat Liceul din Stoina, unde un singur elev a promovat examenul de bacalaureat cu medie puțin peste 6.

Galerie foto



Vizualizări: 9,270

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: