Patru gorjeni, arestaţi pentru trafic de droguri. Prinşi în flagrant!

Patru gorjeni şi un constănţean au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de risc, într-o parcare din Bucureşti. Cătălin Căprăroiu, Petrică Stan, Gheorghe Spiridon, Manix Lăcătușu și Dumitru Daniel Stănoiu au fost arestați preventiv.

”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Constanța au depistat în flagrant delict patru bărbați din județul Gorj și unul din Constanța, cu vârste cuprinse între 23 și 61 de ani, despre care existau date că urmează să plaseze droguri de risc pe piaţa ilicită din Constanţa. Acțiunea de prindere în flagrant a celor cinci persoane s-a finalizat într-o parcare din municipiul Bucureşti, asupra acestora fiind găsită cantitatea de 651,9 de grame de cannabis și 3,5 grame hașiș, drogurile fiind introduse de către aceștia în ţară din Italia. Cei în cauză au fost reținuți, iar la data de 27 noiembrie au fost prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor trafic de droguri de risc şi introducere în ţară de droguri de risc, pe numele acestora fiind dispusă măsura arestului preventiv”, au precizat reprezentanții IGPR.

Vizualizări: 2,630

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: