Planul ministrului Turismului de a alunga monotonia din Rânca

Oricine ajunge în Rânca, indiferent că e turist, cabanier sau autoritate a statului român, constată repede că zona este una extrem de liniștită. Atât de liniștită încât turiștii care rămân mai mult de trei zile încep să se întrebe ce pot să mai facă până vine ziua plecării spre alte meleaguri. Ministrul Turismului, Mircea Dobre, le-a promis cabanierilor la vizita pe care a făcut-o marți după-amiază în stațiune, că vor putea dezvolta centre de agrement cu sprijin guvernamental și asta doar din dorința autorităților ca astfel de stațiuni să prindă viață și să îi țină pe turiști cât mai mult în spațiile de cazare de acolo.

Planul lui Dobre se numește „Primul Centru de Agrement” și poate fi comparat cu „Prima casă”, numai că nu se adresează persoanelor fizice sau autorităților publice, ci doar firmelor care au disponibilitatea de a investi în astfel de afaceri.

La Rânca, până și Dobre a constatat că turiștii nu prea au ce face, ori cât și-ar dori să se bucure de aerul proaspăt și de cărările de munte. În lipsa zăpezii care iarna animă pârtia centrală din stațiune, nu și restul, vara Rânca este o destinație perfectă pentru cei care nu sunt deranjați de lătratul rar al câte unui câine sau de sunetele motocicletelor ce trec pe Transalpina. În rest, la Rânca e multă liniște și multă plictiseală, după cum spun turiștii. „Ne-am fi așteptat să găsim ceva de făcut pe aici, o piscină, un SPA, ceva, un loc unde să ne dăm cu parapanta, nu știu, ceva de genul acesta, dar nu am găsit nimic. E mult prea puțin față de ce ne așteptam noi. Mai stăm o zi și plecăm pentru că nu avem ce face. Am fost pe munte, dar nu o să rămânem acolo mereu”, a spus unul dintre turiști.

Primul centru de agrement

Ministrul Dobre le dă dreptate oamenilor când fac astfel de afirmații și spune că și în alte locuri din țară lucrurile stau la fel, tocmai de aceea „Primul Centru de Agrement” are menirea să dezmorțească stațiuni căutate de turiștii dornici de ceva nou. „Este loc de mai bine. Știți că dușmanul binelui este mai bine, în general. În Gorj, oportunitățile sunt și mai mari, pot apărea multe lucruri noi. Trebuie atrași turiști permanent, pentru că degeaba avem unități de cazare cu câte stele sau margarete vreți, dar dacă nu vii și cu chestiuni de agrement, ca să atragi turiștii 365 de zile pe an, nu se va mișca nimic în plus față de ce a fost până acum. Acum e în lucru la Ministerul de Finanțe programul „Primul Centru de Agrement”, în care statul român oferă o garanție de 80% din investiție, dar nu mai mult de 1 milion de lei, și va intra acest proiect într-o ședință de guvern, pentru că e un proiect de ordonanță. Se face prin Fondul de Garantare ca să se poată construi centre de agrement. Orice centru trebuie să aibă servicii în așa fel încât să trecem la etapa în care turiștii să fie atrași nu doar de peisajul fabulos, ci și de agrement, să aibă cu ce să își umple timpul”, a declarat la Rânca ministrul Turismului.

„Ne trebuie infrastructură. Restul vine de la sine!”

Cabanierii recunosc și ei că în afară de condiții bune de cazare și mese îmbelșugate nu prea au ce să le ofere turiștilor, mai ales în timpul verii. Acum aceștia se mândresc cu deschiderea unui parc de aventuri, dar și cu amenajarea unei piste de tubing, un fel de săniuș de vară în care sania este înlocuită cu un colac. Șeful asociației cabanierilor, Constantin Pănescu, spune că o facilitate și mai generoasă decât cea oferită de Dobre vine dinspre AFIR, pe măsura 6.4, unde sunt oferite inclusiv fonduri de până în 200.000 de euro pentru ridicarea unui centru de agrement. Măsura se aplică însă doar în mediul rural, ori Rânca e construită pe pământ administrat atât de comuna Baia de Fier, cât și de orașul Novaci, dar și de cele 7 obști din zonă. Ca urmare, problema terenurilor rămâne complicată. „Nouă ne trebuie, în primul rând, infrastructură. Colegii mei s-au plâns la întâlnirea cu ministrul de lipsa implicării autorităților locale în rezolvarea acestei probleme. Nu avem străzile asfaltate, nu există coșuri de gunoi, o băncuță pe care să stea turistul care vrea să admire muntele. Dacă se rezolvă lucrurile astea, vă asigur că restul vine de la sine, dar când vezi că din 1990 încoace ți se cer doar taxe și nu ți se oferă nimic în schimb, e mai greu cu investițiile. Avem proiect pentru dezvoltarea domeniului schiabil Rânca – Vidra, cu zeci de kilometri de pârtii, cu telecabine, telegondole, până la Peștera Muierilor. E un proiect complex. Cu el putem face mult mai multe pentru Rânca”, spune Pănescu.

Galerie foto


Vizualizări: 1,699

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Călătorii:

Citește și: