Ponta, „exilat” de Dragnea la Comisia de Abuzuri

Toţi parlamentarii pe care partidul lui Victor Ponta îi are la Camera Deputaţilor sunt de miercuri membri în alte comisii decât cele de până acum, deputatul de Gorj fiind mutat la Comisia de Abuzuri. Până acum, vreme de 4 mandate, Ponta a fost membru în Comisia de Afaceri Europene şi în cea de Politică Externă. Pentru mutarea respectivă, deputatul a luat cuvântul în plen pentru a-i „mulţumi” lui Dragnea, cerându-le în acelaşi timp parlamentarilor prezenţi să nu îl huiduiască pe parcursul discursului pentru că va spune că o huiduiesc, de fapt, pe Simona Halep.

Gluma a fost gustată din plin, Ponta primind aplauze pentru asta, dar l-a asigurat pe Dragnea că îşi va face treaba şi la Comisia de Abuzuri.

„Azi am fost sancţionat de către Preşedintele Camerei Deputaţilor (Dl. Liviu Dragnea). După 4 mandate de deputat (plus ministru şi premier), am fost exclus din Comisia de Afaceri Europene şi din Comisia de Politică Externă. Am ajuns astfel la Comisia de Abuzuri şi o să mă ocup să arăt toate abuzurile comise de Puterea actuală - colegii mei de la #ProRomânia au fost toţi exilaţi la Comisia pentru Drepturile Omului - o să îşi facă datoria foarte bine şi acolo! Răzbunarea este arma prostului (ajuns la Putere), dar #ProRomânia o să lupte în continuare cu şi mai multă îndârjire!”, a comentat apoi Ponta pe contul său de socializare, unde a post şi un filmuleţ cu discursul despre „huiduielile” la adresa Simonei Halep.

Vizualizări: 569

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: