Prăpăd la graniţa cu Vâlcea

N-a fost suficient că la sfârşitul săptămânii trecute a nins la Rânca de-o palmă, ieri a mai căzut şi piatra în aceiaşi zonă. O furtună a făcut prăpăd aseară în câteva sate aflate la graniţa dintre Gorj şi Vâlcea, judeţul vecin fiind cel mai afectat. În doar câteva minute, zeci de copaci au fost puşi la pământ, mai mulţi stâlpi de electricitate au fost şi ei doborâţi, iar pe hectare întregi s-a aşternut un strat gros de grindină, lăsând impresia că iarna a revenit din nou pe aceste meleaguri.
Indicatorul care delimitează graniţa dintre Gorj şi Vâlcea era aseară o simplă ţeavă trântită la pământ ca o scobitoare, iar de jur împrejur doar crengi de copaci şi grindină cât cuprinde. Cam aceasta era atmosfera de la Polovragi spre Milostea, Slătioara şi Horezu. Oamenii au ieşit din case la terminarea furtunii şi se minunau cât de multă grindină putuse să cadă în câteva minute. "Se face şi grâul, şi porumbul, şi castraveţii. Sigur că da, toate se fac de acum încolo în grădină cu grindina asta. Să tot trăim bine!", spunea, hâtru, unul dintre locuitorii din Milostea. Omul avea cizme în picioare şi mare parte din acestea se scufundau în grindina adunată pe marginea drumului, şoferii care circulau înspre Târgu Jiu sau Horezu minunându-se de ceea ce puteau să vadă. "Este incredibil ce a putut să facă natura în câteva minute. Este gheaţă pe drum, pomi rupţi ca după o tornadă, se circulă foarte greu. Piatra, nu mai spun, e pe unele locuri şi de o palmă şi ceva, ia nenorocit pe oamenii ăştia. Vii de la Horezu încoace spre Târgu Jiu şi e ceaţă, grindină pe jos şi copaci rupţi, este ceva de nedescris. E prăpăd, ce să mai", spunea un şofer care se grăbea să ajungă la Târgu Jiu până când în faţă nu aveau să-i cadă alţi copaci.
Furtuna a făcut prăpăd pe drumul dintre Polovragi şi Horezu. Edilul comunei gorjene a ieşit cu oamenii din subordine şi, deşi nu avea drumul naţional 67 în subordine, şi-a făcut treaba, drumarii din Gorj şi Vâlcea intervenind şi ei pentru a curăţa şoseaua de nenumăraţii arbori trântiţi la pământ sau direct pe asfalt. "Acum o jumătate de oră am avut o furtună foarte puternică în urma căreia 12 copaci de pe raza comunei noastre au fost rupţi. Aşa s-a ajuns la blocarea DN 67 Târgu Jiu-Horezu, dar am intervenit cu salariaţii Primăriei, cu un buldoexcavator din dotarea proprie şi am reuşit în mai puţin de o jumătate de oră să eliberăm carosabilul de crengi şi copaci. În primul sfert de oră am lăsat maşinile să circule pe câte un sens şi acum am reuşit să deblocăm complet traficul. În restul comunei nu am făcut un inventar al pagubelor, dar e clar că la câtă piatră a căzut, culturile de căpşuni care acum sunt în rod sunt comprimise. Probabil şi restul culturilor agricole, dar rămâne să vedem", a precizat Făsuescu.
Tornada a făcut un strat de grindină de 10 cm
Drumarii din Vâlcea tăiau copacii doborâţi unul după altul pe marginea şoselei şi nu le venea să creadă că a existat o asemenea forţă a naturii care să facă un aşa prăpăd, Şeful de district de la Horezu, Gheorghe Oneci, era aproape convins că o tornadă a generat un aşa dezastru. "A fost o grindină extrem de puternică, s-a făcut stratul de 10 cm. Furtuna a fost atât de puternică încât nu că a pus la pământ copacii ăştia de pe marginea drumului, dar a doborât stâlpii de joasă tensiune de pe câmp. Acolo, în ceaţa aceea, pe jos, pe câmp sunt stâlpii de curent, acum toată zona de aici nu are energie. Eu cred că a fost o tornadă pentru că la ce prăpăd văd aici nu am altă explicaţie", spunea drumarul şef din Horezu, în timp ce afară termometrul nu arăta mai mult de 12 grade Celsius. Până la lăsarea întunericului temperatura a mai urcat spre 14 grade, însă coborârea bruscă a mercurului în termometre poate explica de ce în zonă grindina a căzut cu atâta putere.
 Ţăranii din satele vâlcene de la marginea cu Gorjul au fost cei mai afectaţi. Dacă prin Polovragi gorjenii noştri se văitau doar de pagube la culturile agricole, în judeţul vecin copacii au căzut pe case, acoperişurile au fost zburate, iar despre grădini, ce să mai spunem, că s-a ales praful de ele. "Crezui că ne dărâmă cu totul. Veni o vijelie de o jumătate de oră şi termină totul. Rupse copacii, uite, ăla e pe casă, la vecinul i-a căzut pe maşină, nu mai ştim ce să facem", spunea un sătean, în timp ce se minuna că avea picioarele în grindină până aproape de genunchi. 
Cu gândul la Cel de Sus
Femeile cu credinţă în suflet au avut o explicaţie şi, chiar şi la aşa pagube nu s-au mâniat pe Cel de Sus, fiind convinse că nimic nu este întâmplător. "Cu Domnul nu ne putem pune, El ne dă, El ne ia. Ne uităm la toate a milă prin grădină şi prin casă că acum e totul pus la pământ. Prin casă nu se mai ştie, plouă prin tavan că acoperiş nu mai avem, trebuie să salvăm din lucruri ce-om mai putea că probabil pe criza asta cu atât o să mai rămânem, Suntem oameni în vârstă, de la ţară, cine ne mai ajută pe noi acum", se întreba o săteancă.
 Localul de la intrarea în Milostea, cel de pe partea stângă a drumului ce duce spre Horezu, a rămas şi el fără o parte din acoperiş, iar aseară patronul scotea apă cu ligheanul de pe sub mesele la care, până la prânz, stătuseră clienţii. "Mi-a luat tabla de pe acoperiş, a plouat atât de tare şi a bătut grindina de nu am pomenit aşa ceva şi acum e totul plin de apă. Plouă prin tavan, nimic mai mult. Cred că a fost o tornadă pentru că prea a fost puternică şi a distrus totul în cale. Acum cine ştie cum o să mai reparăm pe aici", spunea Florin Stănilă, de la localul cu pricina. 
 Până şi un reprezentant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a rămas fără cuvinte când a văzut ce au putut face stihiile naturii, Valerian Petrescu fiind om în vârstă. "Am peste 60 de ani, dar n-am văzut în viaţa mea aşa ceva. Nu se poate face o estimare a paguvelor acum, astea de abia după ce o să facem o evaluare", spunea acesta. În această dimineaţă primăriile din zonă îşi vor trimite reprezentanţii pe la gospodăriile afectate de furtună pentru a face un inventar al pagubelor. Drumul dinspre Horezu spre Târgu Jiu ar trebui să fie curăţat azi de crengi pentru că drumarii au promis că lucrează toată noaptea trecută pentru a elibera carosabilul, deşi toată noaptea a turnat cu găleata şi în Gorj şi în Vâlcea, ambele judeţe fiind sub cod galben până azi.

Vizualizări: 283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: