Primar: Vor avea masă caldă și anul acesta

Elevii din comuna Roșia de Amaradia vor beneficia și în acest an școlar de masa caldă în cadrul programului „Masă sănătoasă”, anunță primarul Liviu Cotojman. Edilul a declarat că procedura de licitație pentru furnizarea meselor a fost finalizată, iar contractul a fost deja încheiat.


„Suntem mândri să continuăm acest program important, care asigură o masă caldă pentru toți elevii din localitatea noastră, inclusiv pentru cei de grădiniță, cei din ciclul primar și gimnazial, dar și pentru liceeni. Am finalizat toate formalitățile și suntem pregătiți pentru un nou an școlar”, a declarat primarul Cotojman.


La Roșia de Amaradia, festivitățile de deschidere a noului an școlar nu vor fi boicotate, ci vor  avea loc  pe 8 septembrie, conform unui program stabilit de autoritățile locale. Astfel, la 9:00 va începe festivitatea la Școala Rugetu, la 9:30 la Școala Seciurile, iar la 10:00 vor fi deschise evenimentele în școlile din centrul localității.


„Le urez mult succes tuturor elevilor, cadrelor didactice și părinților în acest nou an școlar.  Sprijinul pe care îl oferim prin programul „Masă sănătoasă” este doar un pas mic în susținerea educației și a sănătății copiilor din Roșia de Amaradia”, a încheiat primarul.

Vizualizări: 216

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: