Primăria a scos femeile „la prășit” pe drumul județean

Gropile din drumul județean 675B au fost acoperite luni, dar nu de cei care ar trebui să se ocupe de întreținerea drumurilor, ci de femeile asistate social de la Primăria Prigoria. Acțiunea a fost coordonată de viceprimarul Valeriu Cotojman, supărat că nu i-a ajuns piatra decât pentru patru din cele opt zone afectate.

Îmbrăcate gros, cu basmaua pe cap și lopata în mână. Așa au pornit la drum luni dimineața femeile care trebuie să presteze muncă în folosul comunității la Prigoria, fiind beneficiare de ajutor social. Mai pricepute la prășit decât la reparat drumuri, femeile au făcut și ele atât cât au putut.

Viceprimarul Valeriu Cotojman a spus că este un drum foarte circulat și nu voia să intre cu el în iarnă plin de gropi. „În primăvară au venit cei de la județ și au rașchetat opt zone, pe care au pus macadam. Dar s-a dus și i-am sunat să vină din nou. Dacă am văzut că nu au ajuns, am luat noi două mașini de piatră și șase oameni de la ajutorul social”, a explicat viceprimarul.

Acesta spune că piatra îi ajunge doar pentru patru din cele opt locuri care ar fi de reparat. „E un drum foarte circulat, care leagă Cîmpu Mare, Albeni, Prigoria, Alimpești de drumul național. Nu-l puteam lăsa așa, să ne prindă iarna”, a spus Cotojman.

DJ 675B ce traversează localităţile Câmpu Mare -Albeni -Călugăreasa -Prigoria -Zorleşti -Alimpeşti va fi reabilitat anul viitor pe bani europeni. Este vorba de o porțiune de 35 de kilometri, care va fi asfaltată. În același timp va fi asfaltat și DJ 675C, ce traversează localităţile Târgu Logrești, Popești, Bustuchin, Poiana Seciuri, Seciurile, Roșia de Amaradia, Becheni, Corsoru, Alimpești, Sârbești şi Ciupercenii de Olteț. Cele două investiții se ridică la 166 de milioane de lei, durata de implementare a proiectului fiind de 44 de luni.

Vizualizări: 4,836

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: