Primăria Târgu Jiu reabilitează o secție a Spitalului Județean

Primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, Aurel Popescu, vrea să reabiliteze o întreagă secție a Spitalului Județean de Urgență. Acesta a mers miercuri în cadrul unității medicale și a luat hotărârea de a implica autoritatea locală în reabilitarea secției Neurologie.

Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, a fost cel care a declarat că primarul Aurel Popescu vrea să se implice în modernizarea unei secții a spitalului județean. Asta deși unitatea medicală de la Târgu Jiu este în subordinea Consiliului Județean Gorj, atât din punct de vedere administrativ, cât și financiar. „Consider că este un bun început ca primăria municipiului să se implice din ce în ce mai mult în ceea ce înseamnă și activitatea sanitară și mai ales în cel mai mare spital din județul Gorj. Este un lucru lăudabil, un lucru pe care îl vom concretiza în perioada imediat următoare cu semnarea unui protocol și bineînțeles sperăm să înceapă lucrările cât mai repede pentru că orice sprijin este binevenit pentru noi, lucrătorii din sistemul de sănătate publică”, a spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean. De altfel, secția de Neurologie este una dintre cele mai solicitate ale unității medicale și recent a și fost extinsă de conducerea spitalului. „Este vorba despre secția de Neurologie care în acest moment are un număr foarte mare de pacienți și, cu toate că noi am lărgit secția, am majorat numărul de paturi, tot este insuficient, iar toate dotările și investițiile care vor veni sunt de bun augur și în folosul pacienților care ni se adresează”, a mai spus Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean Târgu Jiu.

Primarul interimar Aurel Popescu spune și el că vrea condiții mai bune pentru pacienții unității spitalicești: „Am hotărât să alocăm din bugetul local anumite sume, anumite fonduri pentru sănătate și unde puteam mai bine și mai eficient decât la Spitalul Județean unde sunt și mulți pacienți și unde este în permanență nevoie de bani, de reabilitări”.

Vizualizări: 1,869

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sănătate:

Citește și: