Prinși cu droguri

Doi doljeni, cu vârstele de 38 și 46 de ani, au ajuns în spatele gratiilor si sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată. Aceștia ar fi vândut cocaină, spun procurorii DIICOT. 

"Din materialul probator administrat a rezultat că, în intervalul noiembrie 2024 – iunie 2025, inculpatul în vârstă de 46 de ani a procurat, în mai multe rânduri de la coinculpat, a deținut și vândut pe raza municipiului Craiova diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină), cu sume cuprinse între 1.000 și 3.000 lei.

Cantitățile de substanță interzisă au fost indisponibilizate pe parcursul cercetărilor.

În urma perchezițiilor efectuate la locuințele inculpaților, în municipiul Craiova, au fost identificate și ridicate cantitatea de aproximativ 90 grame cocaină porționată în mai multe pungi și doze pregătite pentru comercializare, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile", a transmis DIICOT. 

Galerie foto


Vizualizări: 511

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: