Puștiul minune „furat” de Hagi de la Târgu Jiu: Visez să joc la Real Madrid!

Roberto Mălăele, gorjeanul care a debutat la o echipă de Liga I la doar 14 ani, 6 luni și 26 de zile, a povestit cum a ajuns să intre în istoria fotbalului românesc drept cel mai tânăr fotbalist care a jucat la un asemenea nivel. Roberto a jucat ultimele 30 de minute din meciul de Cupa României CSM Școlar Reșița – Viitorul Constanța, câștigat de echipa lui Gică Hagi.

Roberto Mălăele a ajuns la academia de fotbal a lui Gică Hagi, la recomandarea lui Gabi Zahiu, scouter pentru Viitorul pe zona Olteniei. După câteva luni a fost promovat la o grupă de vârstă cu un an mai mare, iar apoi i s-a comunicat că va juca la echipa mare. Nu o va putea face în Liga I, pentru că nu permite regulamentul, doar în alte competiții.

„Betto”, așa cum îi spun apropiații, a fost inițiat în fotbal de tatăl lui, fostul fotbalist Lucian Mălăele. „Toată lumea spune că o să-l depășesc. Și el vrea același lucru”, spune Roberto, care a început fotbalul la 4 ani, când era puțin mai mare ca mingea, după cum își amintește.

Puștiul are gânduri mari, să joace pe Bernabeu: „Jucătorul preferat e Ronaldo, pe postul meu îmi place mult de Modrici. E normal, pentru că sunt fan al lui Real Madrid. Când aveam 8 ani, tata m-a dus pe Santiago Bernabeu, la un meci cu Granada. Visul meu cel mare este să ajung la Real Madrid”. (A.P.)

Vizualizări: 14,093

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vedete:

Citește și: