Reţeaua mobilă Telekom Romania s-a clasat pe primul loc pentru serviciile de date

Reţeaua mobilă Telekom Romania a obţinut cel mai mare scor pentru serviciile de date în urma testelor de performanţă asupra tuturor reţelelor mobile din România derulate în luna august a acestui an de către auditorul independent P3 communications. Telekom Romania a obţinut cel mai mare scor, 508 din 600, pentru serviciile de date mobile. Scorul P3 reprezintă o metodă de punctare acceptată universal şi aplicabilă la nivel internaţional pentru a evalua calitatea şi performanţa reţelelor.

În momentul în care a declarat #Netliberare pentru toți utilizatorii din țară, Telekom Romania a trebuit să se asigure de faptul că deține cele mai bune și mai fiabile mijloace pentru a suține această revoluție a internetului la purtător. De aceea, expansiunea rețelei mobile a reprezentat o prioritate a ultimilor ani, pentru a face posibile servicii de internet mobil fără egal.

În mai puțin de un an Telekom Romania a dublat acoperirea LTE, a continuat inițiativele de modernizare și de optimizare a rețelelor mobile și au fost accelerate planurile de extindere a acoperirii. Efectul a fost vizibil, astfel încât Telekom Romania le poate oferi clienților săi cea mai bună experiență de utilizare a serviciilor de internet mobil.

Campania de testare derulată de P3 communications a confirmat ceea ce Telekom Romania și-a propus. Certificatul acordat demonstrează performanţa bună a reţelei de date mobile a Telekom Romania în ceea ce priveşte o serie de indicatori cheie care previzionează o experienţă superioară a clienţilor în utilizarea serviciilor de date de la Telekom. Astfel, Telekom Romania a obţinut cea mai bună performanţă pentru conţinutul video de pe YouTube, prin cel mai scurt timp, în medie, de afişare a conţinutului video pe ecranul utilizatorului.

Campania de testare s-a derulat între 11 şi 31 august 2017 pe un eşantion reprezentativ la nivel national şi a acoperit toate tipologiile geografice şi administrative reprezentative precum oraşe mari (inclusiv Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Suceava, Brăila, Tulcea), oraşe medii şi mici (precum Aiud, Turda, Paşcani, Vaslui, Cernavodă, Tecuci, Sebeş, Dej şi multe altele), precum şi pe drumurile de legătură dintre acestea, selectate de P3 communications în acest scop.

În prezent, reţeaua 4G a Telekom Romania acoperă 98% din populaţia urbană şi 83% din întreaga populaţie (urbană şi rurală). În plus, clienţii Telekom care nu se află în zone cu acoperire 4G se pot bucura de experienţa 4G datorită conexiunii avansate ce foloseşte tehnologia 3G HSDPA, care permite viteze de până la 43,2 Mbps.

Nu în ultimul rând, Telekom Romania în parteneriat cu Ericsson, a realizat la Bucureşti prima demonstrație live a capabilităţilor tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est, în iunie 2017.

Vizualizări: 345

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Tendințe:

Citește și: