Rușeț: Se promite pielea ursului din pădure

 „Se promite pielea ursului din pădure!” E reacția lui Ion Rușeț după festivalul de promisiuni ale multor politicieni și lideri de sindicat din Gorj care încearcă să liniștească minerii și să le transmită că nu vor fi afectați odată ce va fi adoptată o nouă lege a pensiilor. Asta chiar dacă ministrul Muncii a declarat că nu vom mai vorbi de mineri care vor ieși la pensie cu 13 ani mai devreme, așa cum se întâmplă în prezent, ci cu 11.

 

Chiar dacă amendamentele au fost dezbătute și votate de senatori, Camera Deputaților va fi for decizional. Așa că nu se știe 100% dacă minerilor le vor rămâne, în final, avantajele obținute deja prin Legea 197.

Ion Rușeț e de părere că mulți se vor înghesui să se pensioneze până la finalul anului. Și nu crede că doar minerii, ci și alte categorii de salariați care vor să iasă din câmpul muncii în condiții mai avantajoase decât cele prevăzute de noua lege a pensiilor. „Cred că se vor grăbi să depună dosarele. Vom avea o lună decembrie cu foarte multe cozi la Casa de Pensii. Asta e părerea mea”, a declarat Ion Rușeț.

Rușeț a comentat și declarațiile oamenilor politici și ale liderilor de sindicat din ultima vreme și a spus că nu a înțeles lipsa de reacție a acestora când ministrul Energiei o ținea sus și tare cu procentul aproape nesemnificativ de energie pe bază de cărbune pe care ar trebui să-l aibă România în trei ani. 

Asta deși restructurarea nu s-ar putea face așa cum scrie la carte tocmai pentru că nu a fost creat nimic care să fie pus în locul cărbunelui atât de devreme. „Fiecare joacă pe voturi, încearcă să atragă lideri de sindicat în discuții. Liderii se duc și la unul, și la altul. Promit pielea ursului din pădure, dar nu au nici urs, nici piele. Cam așa evoluează lucrurile. Am văzut organizată o dezbatere la Ministerul Muncii, cu participare și de la Gorj. Nu i-am auzit pe oamenii politici de la Gorj ieșind în față să întrebe de ce și cum? Am văzut ministrul Energiei făcând declarații chiar șocante și nu am auzit pe nimeni să aibă o reacție. Când spunea ministrul că vom avea în 2026 0,3 la mie pe cărbune, eu m-aș fi așteptat la o reacție și de la oamenii politici din Gorj. Ar trebui să ceară clarificări”, a mai spus Rușeț, într-o emisiune la Radio Infinit.

Vizualizări: 3,674

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: