Sărbătoare mare de Sfânta Maria, la Bărbăteşti

Creştin - ortodocşii prăznuiesc, joi, pe Fecioara Maria. Pe 8 septembrie, locuitorii comunei Bărbăteşti petrec în satul Socu. Pe lângă hora obişnuită, locuitorii sunt aşteptaţi şi la o noua ediţie a festivalului de muzica populară. Ca-n fiecare an Ansamblul „Altiţa” va întreţine buna dispoziţie. Primarul comunei Bărbăteşti, Adrian Mangu, spune că activitatea culturală este una bogată, iar tradiţiile şi obiceiurile sunt păstrate cu sfinţenie de cetăţeni.

La Bărbăteşti nu sunt organizate manifestări de zilele comunei, însă locuitorii petrec de Sfânta Maria, pe 8 septembrie în satul Socu. Pe lângă hora obişnuită, va avea loc şi un festival de muzică populară. „Noi nu am făcut până acum Zilele Comunei pentru că avem două mari hramuri: hramul satului Petreşti, care este Sfântul Toma, şi hramul satului Socu, care este de Sfânta Marie Mică. Organizăm hora satului şi un festival de cântece şi jocuri populare”, a declarat Adrian Mangu, primarul comunei Bărbăteşti. Atmosfera şi voia bună va fi întreţinută de Ansamblul „Altiţa“. Autorităţile locale se mândresc cu acest ansamblu, întrucât a câştigat numeroase premii la nivel de judeţ.  „Avem o activitate culturală destul de intensă. Pe lângă activitatea sportivă, pe care o desfăşurăm în comuna Bărbăteşti, avem un ansamblu de dansuri „Altiţa Bărbăteşti”, care a participat la numeroase festivaluri din judeţul Gorj, câştigând numeroase premii. Copiii se duc cu drag la aceste festivaluri şi îmi creşte inima de bucurie când îi văd îmbrăcaţi în costume tradiţionale”, spune Mangu. Potrivit edilului local, copiii contribuie la confecţionarea costumelor populare. „Costumele populare purtate de copii sunt făcute chiar de mâna lor. Am avut un program, prin care noi am achiziţionat materialele, iar copiii împreună cu doamna bibliotecară şi-au confecţionat ia, pe care au purtat-o ulterior la spectacole”, a declarat Adrian Mangu.

INVESTIŢII

Majoritatea activităţilor culturale se desfăşoară în căminul din centrul comunei, clădire extinsă şi modernizată. „Pentru reabilitarea şi extinderea Căminului Cultural, Consiliului Local a alocat circa 260.000 de lei. Căminul a fost renovat şi extins cu o bucătărie, grupuri sanitare şi vestiare. Încălzirea este asigurată de o centrală pe lemne. Întreaga investiţie a fost realizată cu fonduri din bugetul local”, a declarat primarul Mangu. Căminul cultural din Bărbăteşti a fost inaugurat anul trecut, cu ocazia Zilei Vârstnicilor.

Vizualizări: 1,026

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Timp liber:

Citește și: