Scandalul copiilor bătăuși continuă. "Mă duc la școală și îi împușc pe toți"

Scandalul pornit de la o filmare în care o fetiță de 13 ani este umilită, bătută și scuipată de mai multe fete este departe de a se stinge. Poliția a verificat conturile de socializare ale copiilor implicați și a descoperit alte filmulețe. 

Pe contul băiatului care a filmat cazul cu fetița pusă în genunchi a fost găsită o filmare mai veche, de când avea probabil 10-11 ani, în care acesta le explică prietenilor cum se încarcă un pistol. Arma pare a fi una reală, iar poliția face cercetări să afle dacă băiatul putea avea acces la un astfel de obiect.

Copilul se aude pe filmare spunând "Pistol, pistol, să moară mama, mă duc la școală și îi împușc pe toți".

Este al treilea filmuleț intrat în atenția poliției în ultimele două zile, primele două fiind cu fetițe bătute.

IPJ Gorj anunță că a extins verificările. "În continuarea verificarilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au mai identificat două filmulețe apărute în spațiul public, ocazie cu care s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, constând în aceea că la data de că 15 iulie a.c., trei tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Târgu Jiu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 12 ani din municipiul, respectiv pentru infractiunea de amenintare. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu".

Vizualizări: 9,199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: