Se fac pregătiri pentru bâlciul anual de Sfântul Ilie

Au început pregătirile pentru organizarea celui mai mare bâlci anual din Oltenia – sau chiar din țară –, care se va desfășura în comuna Polovragi, în perioada 13–20 iulie.

Autoritățile locale anunță comercianții care doresc să participe la Bâlciul de Sfântul Ilie că se pot înscrie pentru a obține un loc în târg.

„Primăria Polovragi informează toți comercianții interesați că înscrierile și repartizarea locurilor pentru bâlciul anual se vor desfășura astfel: 11 iulie – repartizarea locurilor pentru: tiribombe, terase, comercianți și 12 iulie – repartizarea locurilor pentru: comercianții de marfă second-hand.
Spațiile comerciale standard sunt de 4x4 metri și vor fi alocate pentru întreaga perioadă a bâlciului. Se poate solicita, opțional, acces la energie electrică. Comerțul ambulant, vânzarea de produse, utilizarea spațiilor în aer liber sau sub copertină se taxează conform reglementărilor în vigoare. Informații suplimentare pot fi obținute de la sediul Primăriei Polovragi.”, anunță autoritățile locale.
Anual, la târgul de la Polovragi ajung sute de comercianți și zeci de mii de vizitatori. În trecut, Bâlciul de Sfântul Ilie era cunoscut ca fiind preferat de comercianții de pielărie și blănuri, care încă mai vin aici cu marfă.

Pe lângă comercianții cu diverse produse, nu vor lipsi zonele de joacă pentru copii și nici tarabele cu mici și bere.

Cei care vor ajunge anul acesta la Polovragi trebuie să știe că localnicii din jurul târgului oferă locuri de parcare contra cost în propriile curți.

 

Vizualizări: 921

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: