Sfaturi de la polițiștii gorjeni

Polițiștii gorjeni au marcat, miercuri, Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe, si au desfășurat alături de jandarmi activități cu caracter informativ-preventiv, în Piața Centrală, Piața 9 Mai, Parcul Lido și Parcul Central.

"Astfel, aceștia au purtat discuții cu 1.200 de cetățeni și le-au oferit sfaturi pentru siguranța locuințelor, dar și informații referitoare la factorii favorizanți ai infracțiunilor de furt din locuință, modurile de operare cele mai frecvent utilizate, precum și principalele măsuri de siguranță pentru protejarea locuinței și a bunurilor personale.

Scopul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea gradului de conștientizare cu privire la furturile din locuințe, principalele moduri de operare și modalitățile eficiente de prevenire a acestora, fiind subliniate vulnerabilitățile exploatate de infractori și cum, respectând câteva măsuri de autoprotecție simple, dar eficiente, pot preveni victimizarea.

Totodată, poliţiştii de prevenire au oferit flyere și broșuri cu recomandări și au transmis mesaje referitoare măsurile de prevenire a furturilor din locuință pe timpul plecărilor în vacanță, asigurarea locuinței și verificarea ferestrelor.

Recomandările polițiștilor:

•Interziceți accesul în locuință și refuzați să oferiți informații despre dumneavoastră, bunurile pe care le dețineți ori despre vecini, persoanelor străine ce pretind că reprezintă diverse instituții, dar care nu se pot legitima sau dovedi pe cine reprezintă!

•Achiziționați sisteme de închidere/asigurare care corespund standardelor de securitate!

•Alegeți încuietori care sunt prevăzute cu chei care nu pot fi multiplicate ușor!

•Verificați dacă toate uşile şi ferestrele sunt încuiate chiar dacă ați ieşit din casă doar pentru câteva minute;

•Nu ascundeți chei de rezervă afară, în garaj sau în magazie (hoţii caută întotdeauna acolo);

•Nu ţineți sume mari de bani în casă în acelaşi loc;

•Instalați sisteme de alarmare și supraveghere video care să corespundă normelor de securitate!

•Asigurați-vă că obiectele de valoare precum sume de bani, laptopul sau telefonul mobil nu pot fi văzute de pe fereastră;

•Nu vă transformați conturile de pe rețelele de socializare în surse de informații pentru infractori! Folosiți setări de confidențialitate, astfel încât acestea să fie inaccesibile pentru persoane necunoscute!

•Fiți atenți la datele și fotografiile pe care le postezi pe rețelele de socializare!

•Atunci când plecați pentru o perioadă mai lungă de acasă, nu faceți acest lucru public pe internet!

•Învățați copiii să nu deschidă ușa străinilor și să nu relaționeze cu aceștia, sub nicio formă!", a transmis IPJ Gorj. 

Galerie foto



Vizualizări: 439

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: