Și-a atacat fosta soție cu furca

Un bărbat de 48 de ani din comuna gorjeană Săulești a scăpat fără condamnare pentru lovire după ce și-a atacat fosta soție cu furca. Asta pentru că femeia și-a retras plângerea, după ce dosarul a ajuns în instanță. Bărbatul a primit totuși o condamnare de patru luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei, pentru că a încălcat ordinul de protecție. Sentința Judecătoriei Târgu Cărbunești din 9 decembrie nu este definitivă.

Fapta s-a petrecut în februarie anul acesta, când bărbatul, deși era sub incidența unui ordin de protecție, a mers la locuința fostei soții, a găsit-o hrănind animalele, a luat o furcă și i-a înfipt-o în picior. Vecinii au auzit gălăgie și au reușit să o salveze pe femeie și să anunțe poliția. Bărbatul a fugit și s-a ascuns într-o casă a familiei sale, unde nu stătea nimeni, dar a fost găsit de polițiști. Și-a recunoscut fapta și a spus că o regretă.

Cei doi sunt divorțați din 1998, dar au trăit în concubinaj până în luna ianuarie 2021.

Vizualizări: 736

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: