Şi-au distrus maşinile ca să ajungă la Turcinești. Primar: Să mai aibă răbdare!

Circa o mie de autoturisme circulă zilnic pe un drum neasfaltat, pentru a ajunge în comuna Turcineşti. Şoferii se plâng că și-au distrus mașinile pe „drumul ACH-ului”, însă e cea mai scurtă variantă de acces în comună, dinspre Târgu Jiu, după ce podul peste râul Jiu s-a surpat în prima zi de Paști. Autoritățile locale spun că drumul este, oficial, închis circulației, însă l-au „aranjat” cât de cât pentru a putea fi circulat de cei care nu vor să facă un ocol de zeci de kilometri pentru a ajunge în localitate.

Mulți dintre cei care vor să ajungă de la Târgu Jiu la Turcinești aleg varianta pe „drumul ACH”, care pleacă din zona Iezureni, undeva de la intersecția spre Curtișoara. Pentru a nu face un ocol de zeci de kilometri, prin Bumbeşti Jiu sau Stăneşti, inclusiv microbuzele de călători folosesc această rută. Numai că șoseaua nu este asfaltată și nu sunt puțini cei care spun că și-au distrus mașinile circulând pe acest drum. „S-a dărâmat podul din vina Primăriei Târgu Jiu, ei trebuiau să-l verifice periodic, că e pe domeniul lor. Mi s-a spart și parbrizul pe drumul acesta. Când am trecut, a sărit o piatră. Trebuie să dau 320 de lei acum. Pe variantele celelalte facem peste 20 de kilometri. Până să se întâmple cu podul, nu ne-au lăsat să trecem pe aici, dar ăsta e drum să mergi?! Eu am mașină care nu e scumpă, dar sunt și din cei care au mașini bune și trec pe aici. Eu vin la Turcinești aproape zilnic. Măcar să dea cu niște apă, să nu se mai facă praf”, a spus Nicolae Vegliach, cetățean din Târgu Jiu care are o casă în Turcinești.

Primar Modrea: Lucrurile se vor îndrepta!

Șoseaua este proprietatea Hidroelectrica, care a preluat-o de la fosta ACH. Primarul Dumitru Modrea a explicat că a amenajat „cum a putut” drumul pentru a putea fi utilizat. „Rog cetățenii să mai aibă răbdare, pentru că lucrurile se vor îndrepta. Drumul respectiv este al Hidroelectrica, este unul tehnologic, și este închis circulației. Nefiind drumul nostru, nu am putut sub nicio formă să găsesc soluția mult mai bună decât cea care se cunoaşte. Am făcut în așa fel ca, totuși, acel drum să-l aducem la starea care este. Am discutat cu cei de la fostul ACH care mai au câteva rezerve de material în depozit, încercăm să se investească ca în perioada lucrărilor la pod, oamenii să nu mai aibă problema acesta. Am discutat și cu viitorul primar de la Târgu Jiu, domnul Romanescu. Chiar dacă o cisternă cu apă ne-ar da-o în fiecare zi, să ude acest drum, pe care se face un praf infernal, ar fi foarte bine. De asemenea, tocărura de asfalt ce se scoate, să o aducă aici. Nu este vorba de multe mașini, de vreo 10-15”, a declarat primarul Dumitru Modrea.

Lucrările de reabilitare a podului peste Jiu ar urma să înceapă în luna iulie, urmând a fi gata în 3-4 luni de la demararea lucrărilor.

Galerie foto






Vizualizări: 5,235

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: