Șoferi prinși băuți la volan

Mai mulți șoferi din Gorj s-au ales cu doare penale în  weekend. La data 27 august, polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au depistat, în trafic, un bărbat de 37 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 661 Groșerea, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

A doua zi, polițiștii din Novaci au identificat în trafic un bărbat de 37 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 665 Crasna, având o concentrație de 1,17 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

Apoi, în noaptea de 29/30 august, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat, în trafic, un bărbat de 41 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism pe DC 48 Deleni, având o concentrație de 0,51  mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei trei conducători auto au fost duși la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.

Vizualizări: 787

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: