Cel mai bun arbitru de anul trecut va conduce Bașakșehir – Universitatea Craiova!

Meciul Istanbul Başakşehir – Universitatea Craiova din play-off-ul Conference League va fi condus de „Arbitrul anului 2024”. Albanezul Juxhin Xhaja a fost delegat la partida care va avea loc pe Başakşehir Fatih Terim Stadium.
Universitatea Craiova a eliminat-o pe Spartak Trnava în turul 3 preliminar din Conference League. Echipa lui Mirel Rădoi s-a impus cu 6-4 la general și s-a calificat în play-off-ul competiției, unde o va întâlni pe Başakşehir.
Meciul tur va avea loc pe 21 august și se va disputa pe Başakşehir Fatih Terim Stadium din Istanbul. Partida va fi condusă de albanezul Juxhin Xhaja. Asistenți vor fi Arber Zalla şi Rejdi Avdo, în timp ce al patrulea oficial va fi Olsid Ferataj.
Juxhin Xhaja a fost numit «Arbitrul Anului 2024» în cadrul Serii de Gală organizate de Asociația Albaneză de Fotbal. Xhaja, unul dintre cei mai distinși arbitri din Albania și oficial FIFA din 2018, s-a remarcat prin performanța sa excepțională pe tot parcursul anului 2024”, a notat fshf.org despre Juxhin Xhaja, arbitrul meciului Istanbul Başakşehir – Universitatea Craiova.
Vizualizări: 156
Distribuie Trimite pe WhatsApp