A pierdut un râs pe străzile orașului

Autorităţile din Suceava au fost alertate, sâmbătă, cu privire la faptul că pe străzile municipiului Fălticeni a fost pierdut un râs. Apelul a fost dat de un bărbat, care susţine că a cumpărat animalul din Polonia şi că l-a scăpat din lesă.
Râsul a fost pierdut sâmbătă după amiază, în municipiul Fălticeni, în zona Ţarna Mare.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit că un bărbat din judeţul Iaşi, aflat în vizită la rude în Fălticeni, a adus cu el un râs în vârstă de aproximativ un an, pe care îl achiziţionase din Polonia. Animalul era ţinut în lesă, însă la un moment dat a scăpat de sub controlul proprietarului”, informează oficialii Jandarmeriei Suceava.
Bărbatul care solicitat sprijinul autorităţilor a declarat că are documente legale de achiziţionare şi deţinere a animalului şi că râsul că animalul este înregistrat, are CIP de luare în evidenţă, dar nu şi GPS pentru localizare.
Jandarmeria Suceava face apel către populaţie să nu intre în panică.
„Râsul este un animal sălbatic şi, deşi nu manifestă în mod normal un comportament agresiv faţă de oameni, poate deveni imprevizibil”, transmit autorităţile, care recomandă celor care văd râsul să nu se apropie de el, să nu încerce să îl hrănească sau să îl captureze şi să sunt la 112 dacă văd animalul.
Vizualizări: 767
Distribuie Trimite pe WhatsApp