Şoseaua de centură a Târgu Jiului, deschisă parţial?

Autoritățile locale din Târgu Jiu cred că vor putea da drumul la trafic anul acesta pe anumite sectoare de drum ale variantei ocolitoare. Lucrarea, care este una de mare anvergură, este deja întârziată. Trebuia să fie finalizată încă din 2016. „Am fost pe șantierul variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu împreună cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri. Am discutat cu domnul director al DRDP Craiova, Bogdan Bratu, să dăm drumul la trafic chiar și pe porțiuni. Partea de vest a lucrării, ce are cinci kilometri, poate fi terminată până la finalul verii”, a anunțat Aurel Popescu, primarul interimar al municipiului Târgu Jiu, pe Facebook.   

Numai că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Cristi Tudor, tehnician în cadrul Sucursalei Naționale de Drumuri (SDN) Târgu Jiu, spune că pe sectorul de vest despre care vorbește primarul din Târgu Jiu mai sunt multe de făcut. „A fost o discuție că zona de vest, partea dintre Bârsești și Romanești este mult mai avansată și s-a luat în discuție o grăbire pe tronsonul respectiv. Numai că acolo mai avem o casă care ne încurcă. Problema va fi descărcarea pasajului de la Jiu, unde sunt cele șapte case care trebuie demolate, dintre care două nu au acte. Primăria Târgu Jiu și-a asumat că va urgenta lucrările de punere în posesie a proprietarilor”, a explicat Cristi Tudor.

Ar mai fi însă o problemă. În zona Romanești, o suprafaţă de 1,5 hectare trebuie scoasă din fondul forestier, iar situaţia este complicată, pentru că există un litigiu pentru terenul respectiv.

Vizualizări: 2,500

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: