Tamponare în lanț la Bengești Ciocadia. Patru maşini, avariate!

Patru mașini au fost avariate duminică după-amiază într-un accident rutier produs la intrarea în Bengești Ciocadia, dinspre Târgu Jiu, pe o porțiune de drum drept, în urma impactului dintre mașini unul dintre șoferi fiind rănit, fără să îi fie pusă viața în pericol.

Accidentul s-a produs în condițiile în care, după cum spun martorii, un șofer de Dolj ar fi oprit autoturismul în mijlocul porțiunii de drum drept pentru a-și face nevoile în șanțul din apropiere. În același loc, în urmă cu mai puțin de doi ani, un bărbat și-a pierdut viața după ce mașina condusă de un medic din Valea Jiului a ieșit în decor, el fiind în șanțul respectiv pentru a-și face nevoile fiziologice.

În cazul de acum, șoferii spun că au oprit mașinile în spatele celei care era cu numere de Dolj pentru a o depăși după ce treceau mașinile care veneau de pe contrasens. Nu au mai apucat însă să facă depășirea, pentru că a venit puternic din spate un autoturism cu numere de Hunedoara, condus de un tânăr de 20 de ani. Cele trei mașini din fața sa au fost lovite și împinse una într-alta, spre uimirea celor care se aflau în ele. „Eram staționat și m-am trezit cu o izbitură mare. Nu poți să spui că nu vezi mașinile aici pentru că e linie dreaptă și e vizibilitate maximă. Noi mergeam la muncă tocmai la Petrila. Suntem din Vâlcea, iar acum uite ce ni s-a întâmplat. Noi am fost loviți din spate, am lovit mașina din față și tot așa”, a povestit unul dintre șoferii implicați în accidentul rutier.

Culmea este că mașina cu numere de Dolj care a obligat practic celelalte autoturisme să tragă în spatele său pentru a o depăși când permiteau condițiile de trafic a dispărut de la locul accidentului. Mașina respectivă nu a fost avariată, nu a avut nicio implicare directă cu cele întâmplate, iar șoferul a considerat că e în regulă să se urce la volan și să plece înainte să apară Poliția la fața locului. Ponoasele le va trage acum tânărul de 20 de ani care a produs accidentul, pe numele său fiind deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Galerie foto


Vizualizări: 6,552

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: