Tânăr, dar plin de tupeu. Cum a scăpat de cătușe!

Are doar 17 ani și mai multe infracțiuni la activ. Este vorba de un tânăr din comuna gorjeană Cătunele, care nu doar că a condus un autoturism fără permis, dar i-a și făcut plinul într-o benzinărie, fără să plătească. Se întâmpla pe 22 iulie, iar polițiștii l-au prins a doua zi, după o urmărire ca-n filme. I-au dat și ordonanță de reținere pentru 24 de ore, dar băiatul nu a stat în arest, pentru că procurorii din Motru au revocat măsura, invocând împăcarea părților.

Suspectul, în seara zilei de 22 iulie, ar fi alimentat un autovehicul, cu combustibil în valoare de 150 de lei, dintr-o stație de alimentare cu punct de lucru în Motru, Calea Severinului, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea carburantului, autovehiculul fiind pus în urmărire de polițiști.

Cel în cauză a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea autoturismul căutat, pe raza municipiului Motru, însă, neoprind la semnalul regulamentar de oprire efectuat de polițiști, s-a procedat la urmărirea autoturismului și s-a reuşit blocarea acestuia și oprirea în trafic, pe DN 67 D Baia de Aramă, cu ajutorul polițiștilor din cadrul Poliţiei Baia de Aramă.

Cu această ocazie a fost identificat conducătorul auto, ca fiind tânărul, de 17 ani, reieșind faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru care a emis ordonanţă de revocare a măsurii de reţinere, pentru 24 ore și punerea în libertate de îndată, întrucât a intervenit împăcarea părţilor., arată un comunicat al IPJ Gorj.

Vizualizări: 3,009

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: