Tismana, tot fără viceprimar. Ce temeri are primarul Slivilescu!

Orașul Tismana nu mai are de câteva luni viceprimar și nici nu sunt premise să aibă în viitorul apropiat. Partidele politice care pot ridica astfel de pretenții nu au făcut până acum nicio propunere, chiar dacă au avut loc numeroase ședințe de Consiliu Local. Postul ar reveni ALDE, dar și PNL ar putea face o propunere. Primarul din Tismana, social-democratul Marian Slivilescu, nu are majoritate în Consiliul Local și se teme că ar putea avea probleme la aprobarea bugetului orașului pe anul în curs.

Tismana a rămas fără viceprimar la începutul lunii noiembrie 2016, după ce Petre Remetea, susținut de ALDE, și-a dat demisia din această funcție. Remetea a spus atunci că vrea să se ocupe de afacerile sale și imediat după înaintarea demisiei a și dispărut pentru o vreme din peisajul local. Au trecut câteva luni de atunci, timp în care au avut loc două ședințe de Consiliu Local ordinare, dar și una extraordinară. Partidele nu au făcut însă vreo propunere pentru funcția de viceprimar.
Primarul Marian Slivilescu spune că PSD nu ridică pretenții la această funcție, neavând majoritate în Consiliul Local, dar că este dispus să susțină un consilier local, indiferent de ce formațiune este susținut. "Niciun partid, nicio grupare de la Tismana nu a depus proiect de hotărâre pentru numirea în cadrul Consiliului Local a unui viceprimar. PSD are numai cinci consilieri și am luat hotărârea să colaborăm cu un alt partid care ne poate oferi o majoritate. ALDE, PNL sau unul dintre cei trei independenți. Vă dați seama că situația actuală impune o colaborare cu ALDE", a declarat Marian Slivilescu, primarul orașului Tismana.
Liderii ALDE Gorj nu vor să se implice în această poveste. Lasă decizia pe seama conducerii organizației locale ALDE de la Tismana, condusă chiar de fostul viceprimar Remetea. Chiar dacă a demisionat din funcția de viceprimar, Petre Remetea a rămas consilier local. Prin oraș se vorbește că ar vrea să revină în funcția de viceprimar. "Acolo am președinte de filială, pe Petre Remetea, și propunerea nu o fac eu, în general o fac filialele. Petre Remetea este cel care decide în ALDE la Tismana și el va decide pe cine propune", a spus Dian Popescu, liderul ALDE Gorj.
Edilul de la Tismana spune că se teme să nu aibă probleme la aprobarea bugetului pe anul în curs datorită faptului că nu are o majoritate în Consiliul Local. "Un primar care nu are un Consiliu Local în care să dețină majoritatea se poate aștepta la orice", a mai spus primarul Marian Slivilescu.

Vizualizări: 1,706

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: