Trei educatoare din Gorj, cele mai mari note la Definitivat

Puţin peste 100 de candidați s-au înscris în acest an la examenul de Definitivat din județul Gorj. Trei educatoare au obținut cele mai mari punctaje, fiind și de această dată dascăli cu rezultate ruşinoase. Singura notă de 10 a fost obținută de o educatoare cu studii medii.

Nu mai puțin de 83 de cadre didactice din Gorj au participat în acest an la examenul de Definitivat. O singură educatoare a obținut nota 10, la Limba română și literatura pentru copii - Metodica activității instructiv-educative din învățământul preșcolar. Andreea Țăpurel predă de 2 ani la Școala Gimnazială Novaci. Aceasta nu are studii superioare, absolvind doar un liceu cu profil pedagogic, specializarea învățător-educatoare.

Tot o educatoare, de la o grădiniță din Târgu Jiu, a obținut a doua notă din județ, respectiv 9,70. Mihaela Fugaciu are studii universitare, iar de un an a intrat în sistem. Cu o vechime de doi ani în învățământ, educatoarea Bianca-Elena Duguleana a fost notată cu 9,55 la proba scrisă a examenului. Aceasta îi educă pe preșcolarii de la Școala Gimnazială Novaci.

Următoarea notă îi aparține unui profesor care predă Religia în comuna Lelești. Lucrarea lui Mihai Ionuț Coană a fost notată cu 9,45. Toți cei patru au primit note de 10 la inspecțiile din clasă.

S-au făcut de râs

Ca în fiecare an, sunt și dascăli care au luat examenul în râs și au obținut punctaje rușinoase. Sunt șase dascăli cu note sub 5, unii dintre ei predând la școli și licee importante din municipiul Târgu Jiu. Cea mai mică notă a fost obținută de o profesoară de Economie și educație antreprenorială care predă la Colegiul Tehnic nr. 2 din Târgu Jiu. Lucrarea acesteia a fost notată cu 2,15, cu toate că la inspecțiile la clasă a primit nota maximă, 10. Dascălul lucrează de mai bine de 2 ani în învățământ.

Alți doi profesori care predau tot în municipiul Târgu Jiu au luat note de 2,60 la Mecanică și Electrotehnică. Note sub 5 au mai primit trei cadre didactice care îi învață pe elevi fizica, biologia și chimia la școli și licee din Bustuchin, Berlești și Târgu Jiu.

Astfel, cei 62 de promovaţi, cu medii de cel puțin 8, dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar. Potrivit legii, prin dobândirea definitivării în învăţământ, profesorul depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa ulterior la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.

Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori. 

Vizualizări: 9,112

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: