Două orașe, aproape de obținerea licenței de explorare geotermală. Cer ajutorul CJ Gorj!
Primarii din Turceni și Rovinari, Constantin Popescu și Robert-Dorin Filip, au transmis o adresă Consiliului Județean Gorj, prin care cer sprijinul instituției pentru susținerea unor proiecte prioritare la nivel local.
Cei doi edili au subliniat că administrațiile locale din Turceni și Rovinari se află într-un stadiu avansat pentru obținerea licențelor de explorare în vederea dezvoltării unor proiecte de energie geotermală, considerate o soluție strategică atât pentru tranziția verde, cât și pentru securitatea energetică a României. Totodată, aceștia au solicitat predarea cu titlu gratuit a clădirilor și terenurilor ocupate de Complexul Energetic Oltenia prin active non-core, pentru a putea accesa fonduri europene necesare dezvoltării unor noi activități economice și creării de locuri de muncă.
În document, primarii au atras atenția că, timp de zeci de ani, comunitățile din Turceni și Rovinari au purtat povara proiectului energetic național, iar acum este momentul ca statul să asigure un viitor sustenabil prin instrumentele puse la dispoziție de tranziția justă. Ei au transmis Consiliului Județean că sprijinul său este esențial pentru ca aceste obiective să fie susținute în cadrul întâlnirilor organizate de Ministerul Energiei.
Vizualizări: 741
Distribuie Trimite pe WhatsApp