Un medic din Gorj are un mesaj dur pentru pacienți

Un cunoscut medic din Gorj, Bogdan Niculescu, anunță pe pagina de socializare că va face consultații și operații și la Spitalul MedLife Medici’s din Timișoara însă are un mesaj dur pentru pacienți.
Medicul a transmis public că nu consideră etic să ofere îngrijire postoperatorie pacienților care au fost operați de alți colegi, chiar dacă aceștia activează în același sistem privat și efectuează intervenții similare.
Practic, Niculescu este deranjat dacă un pacient se operează la un doctor și pentru scoaterea firelor se programează la el. Deși, un pacient poate să aleagă, mai ales într-o clinică privată, cine să-l îngrijească.
Mă implic direct și constant în traseul de vindecare al pacienților mei, pentru că actul medical nu se termină odată cu intervenția, ci continuă cu grijă, empatie și profesionalism. În același timp, consider esențial să subliniez un aspect de etica profesională: Nu este normal și nici deontologic ca un pacient operat de un alt medic, în același sistem privat, să solicite ulterior îngrijire postoperatorie din partea mea ( îndepǎrtare capse, fire suturǎ sau controale periodice) atâta timp cât efectuez exact același tip de intervenție chirurgicală și nu s-a adresat mie, a postat Niculescu.
Vizualizări: 5,326
Distribuie Trimite pe WhatsApp