Un primar din Gorj crede că reorganizarea administrației nu va funcționa: Am ajuns să aducem oamenii cu mașina la primărie

Primarul din comuna Ciuperceni consideră că reorganizarea primăriilor nu va funcționa decât dacă este foarte bine gândită. La un an de la câștigarea alegerilor, Claudiu Dragotă și-a făcut o idee despre ce înseamnă organizarea unității administrativ-teritoriale și, de aceea, își ridică semne de întrebare.
„Eu nu spun ‘nu’ reorganizării dacă va fi făcută să funcționeze. Personal, eu am semne de întrebare că va funcționa. Chiar dacă sunt comune mici cu 1.500-2.000 de locuitori, sunt probleme și este greu să gestionezi aceste situații. Gândiți-vă cât de greu îi este unui om să ajungă la o primărie aflată la 15-20 de kilometri. Când spun să funcționeze, mă refer să vină în sprijinul cetățeanului. Noi am ajuns să aducem oamenii cu mașina la primărie, să le ducem adeverințele acasă, pentru că este o comună întinsă ca și suprafață”, a declarat primarul comunei Ciuperceni.
Edilul din Ciuperceni crede că reorganizarea nu ar putea rezolva problemele financiare din primării, pentru că oricum salariile funcționarilor sunt mult prea mici.
„Și în situația unei reorganizări nu știu cum am putea îmbunătăți situația financiară. La primăria Ciuperceni avem 9 funcționari publici și șase contractuali. Avem un om pe cadastru, unul la registrul agricol, un asistent social și unul pe stare civilă și nu am mai putea să restrângem mai mult. Sunt foarte dezamăgit pentru că se vorbește doar despre cum să dea la picioare mediului privat, cum să dea la picioare administrației publice locale. Oamenii au o părere foarte proastă despre administrația locală. Au dezamăgiri, dar și salariile sunt foarte mici. Am pe cadastru un om cu facultate care câștigă puțin peste 3.000 de lei. Nu am avut contabil, a venit o singură persoană la concurs, iar la un moment dat a venit o doamnă cu o experiență de 20 de ani în contabilitate, iar când a aflat cât este salariul, s-a dus casieră la un magazin și câștigă 5.000 de lei. Toți nu văd cu ochi buni administrația, dar nimeni nu vine în bula aceea cu probleme să-și asume lucruri. Sunt compartimente care nu ar putea funcționa dacă nu ar avea măcar un funcționar”, a mai spus edilul din Ciuperceni.
Vizualizări: 1,303
Distribuie Trimite pe WhatsApp