Unde se ia apa

Aparegio Gorj S.A. a anunțat două întreruperi programate ale furnizării apei potabile pentru data de 15 septembrie 2025, în municipiul Târgu Jiu și în localitatea Baia de Fier.

În Târgu Jiu, alimentarea cu apă va fi sistată între orele 08:00 și 14:00, din cauza unor lucrări efectuate de Distribuție Energie Oltenia, care vor afecta alimentarea electrică a grupului de pompare de pe strada Popa Șapcă. Zonele afectate sunt Strada Victoriei – Centru Pietonal și Strada Popa Șapcă.

La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să prezinte valori ridicate ale turbidității. Locuitorilor li se recomandă să nu folosească apa în scopuri casnice până la limpezirea completă.

De asemenea, Aparegio Gorj – CED Novaci a anunțat sistarea apei potabile în Baia de Fier, între orele 09:00 și 12:00, pentru efectuarea unor lucrări de înlocuire vană de sectorizare și montare aerisitor pe rețeaua de distribuție. Zonele afectate sunt cuprinse în perimetrul străzilor Valea Viilor, Grui și Sodol.

 

Vizualizări: 372

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: