Vezi aici ce riscă şoferii băuţi la volan

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente de conturbare a capacităţii de conducere, deşi există tendinţa de a se subestima rolul său! De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele. Consumul de băuturi alcoolice reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte aspru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice, iar concentraţia de alcool în sânge depăşeşte limita legală!

Astfel, este prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Ştiţi care sunt efectele alcoolului?

- 0,1g/l alcool pur în sânge ( 120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase)- încep deja să apară tulburări de comportament care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul;

- 0,2 g/l alcool pur în sânge ( 240 ml bere, 100 ml vin, 30 ml spirtoase) – se instalează dereglarea reflexelor şi întârzierea timpului de frânare;

- mai mult de 0,8g/l alcool pur în sânge ( 960 ml bere, 400 ml vin, 120 ml spirtoase) - scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, se dereglează răspunsul la stimulii optici şi auditivi;

Psihologii avertizează că, deşi încetineşte multe din funcţiile organismului, alcoolul duce la dispariţia inhibiţiilor, ceea ce determină deseori un comportament impulsiv şi lipsa controlului, situaţii care pot fi fatale şoferului.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: