Victorie în derby-ul Olteniei pentru CSM Târgu Jiu

CSM Târgu Jiu s-a impus în derby-ul Olteniei la baschet masculin, în faţa SCM U Craiova, scor 74-61. Echipa pregătită de Kresimir Basic a înregistrat a doua victorie din actuala stagiune a Ligii Naţionale şi a produs surpriza acestei runde.

Cu un lot subţiat din cauza problemelor medicale, cu Andriy Agafonov, Camil Berculescu şi Alexandru Berca, indisponibili, dar cu doi jucători veniţi de doar câteva zile la echipă, Noam Weinberg şi Anthony Durham, lucrurile nu păreau a fi favorabile pentru gruparea gorjeană, mai ales că la Târgu Jiu venea un adversar extrem de bine pregătit, cu un lot valoros şi rodat în cupele europene, conform csmtargujiu.ro.

Echipa pregătită de Kresimir Basic a strâns însă rândurile şi a făcut una dintre cele mai bune partide din acest sezon, la capătul unui meci în care jucătorii gorjeni au câştigat trei din cele patru sferturi ale meciului. Singura sincopă a echipei gazdăa fost în sfertul doi, însă băieţii lui Kresimir şi-au revenit după pauză şi au reuşit o victorie de senzaţie în faţa echipei din Bănie. 

Meciul a contat pentru etapa a-17-a din Conferinţa A. Shamiel Stevenson, cu 27 de puncte înscrise, a fost cel mai bun om al grupării gorjene. Partida cu Craiova a consemnat şi debutul excelent al americanului Anthony Durham, recent sosit la CSM Târgu Jiu.

Vizualizări: 576

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: