Vulpi, urşi, fazani şi peşti la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu găzduieşte vineri, 22 mai, o expoziţie inedită, cu animale, peşti şi păsări împăiate. Cel care etalează publicului larg aceste lucrări este Emil Cătălin Şchiopu, profesor universitar în cadrul UCB. Una dintre opere sale va fi scoasă la licitaţie iar banii strânşi vor fi donaţi unei studente care are probleme de sănătate.  

Expoziţia intitulată „Taxidermia între artă şi ştiinţă” a fost organizată în cadrul manifestărilor prin care universitatea de la Târgu Jiu a marcat Ziua Internaţională a Biodiversităţii. Cei care vor vizita expoziţia vor putea să vadă animale şi păsări împăiate precum: urs negru canadian, vulpe, fazan, raţă sălbatică, bufniţe, porc mistreţ şi alte păsări dar şi peşti. „Este primul eveniment de acest gen pentru universitate. Ca şi meserie taxidermia nu este cunoscută în România, încă nu se află în nomenclatorul de meserii şi vreau să trag un semnal pentru cei care sunt în măsură să reglementeze această meserie. Taxidermia ca şi denumire provine din greacă şi „taxi” înseamnă a aranja iar „dermă” înseamnă piele. Ea poate fi practicată pe diferite specii de animale, păsări, cunoscut în România sub denumirea de împăiere. Au apărut noi tehnici, noi mulaje. Pentru că această pasiune o practic de circa 18 ani, m-am gândit să arăt şi celorlalţi ceea ce pot să fac şi, poate, dintre elevi, studenţi, să găsesc un discipol pe care să îl învăţ, aşa cum şi eu am învăţat după ce mi s-a sugerat de către un cadru didactic aşa ceva”, a declarat profesorul Emil Cătălin Şchiopu. O parte din exponate au fost recoltate după ce au fost călcate de maşini şi fac parte din colecţia personală a profesorului universitar. Curios este faptul că Emil Cătălin Şchiopu este împotriva vânătorii.  

Licitaţie în scop caritabil

O lucrare ce întruchipează doi fazani pe o piatră va fi scoasă la licitaţie, iar preţul porneşte de la 200 de lei. Ofertanţii vor scrie pe un cartonaş suma pe care sunt dispuşi să o pună la bătaie pentru achiziţionarea lucrării. Luni, 25 mai, urna în care se introduc cartonaşele va fi deschisă iar persoana care a oferit cea mai mare sumă va pleca acasă cu această lucrare. Licitaţia se organizează şi online, pe contul de Facebook al profesorului. Suma strânsă va fi donată unei studente a Facultăţii de Inginerie de anul II, care se confruntă cu probleme de sănătate dar şi financiare. Profesorul nu a dorit să divulge numele tinerei pentru că doreşte să-i facă o surpriză.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: