În 1826 a avut loc ultima execuție publică la București în Țara Românească.

În 1860 s-a înfiinţat prima agenţie diplomatică a Principatelor Unite, la Paris.

În 1871 se sărbătoresc 400 de ani de la târnosirea mânăstirii Putna.

Abolirea pedepsei cu moartea

În 1865, România a fost prima țară din Europa care a abolit pedeapsa cu moartea în perioada modernă, urmată de Portugalia în 1867 și Olanda în 1870. În acest demers se identifică trei momente capitale: Regulamentul Organic din 1831, Proclamația de la Islaz din 1848 și Codul Penal din 1865.

Regulamentul Organic din 1831 – prin Tratatul de la Adrianopol din 1829, Principate Române aveau să intre sub protectorat rusesc. Acesta a fost contextul în care o proto-constituție a Țării Românești a fost impusă de către autoritățile rusești prin reprezentantul lor, generalul Pavel Kiseleff, în 1831. Intitulat Regulamentul Organic, acesta a abolit pedeapsa cu moartea prin intermediul articolului 289: „Domnul va putea să micşoreze pedeapsa vinovaţilor şi încă a-i erta la unile întâmplări. Pedepsele cu tăierea mâinilor sau cu moartea precum şi cazna sau muncile să strică şi să desputernicează fără a să mai putea urma de acum înainte (…) ”

Proclamația de la Islaz - Evenimentele din Franța din anului 1848 au avut un puternic răsunet si in tara noastră. Punctul 19 al proclamației decreta abolirea completă a pedepsei cu moartea: „Desființarea, atât în faptă cât și în vorbă, a pedepsei cu moarte”.

         Codul penal din 1865 – Sub Alexandru Ioan Cuza, Țara Românească și Moldova au format un nou stat. Acesta a înfăptuit o noua serie de reforme, printre care si reforma penală ce a introdus un cod penal modern și coerent care, surprinzător pentru acele vremuri, a abolit pedeapsa cu moartea. Cel care a scris raportorul oficial al Codului Penal a fost Vasile Boerescu: “Comisiunea a suprimat din legea noastră pedeapsa cu moartea”. Codul Penal a fost promulgat și publicat la 30 octombrie 1864 dar a intrat în vigoare la 1 mai 1865; cea mai aspră pedeapsă era munca silnică pe viață (art. 7).

         Pedeapsa capitală a rămas abolită până în 1938. Cel care a reintrodus această pedeapsa odioasa a fost Carol al II-lea. Venirea comuniștilor la putere a dus la punerea în practică de multe ori a acestei pedepse. Ultimul care a avut parte de ea a fost chiar dictatorul Nicolae Ceaușescu la 25 decembrie 1989, chiar in prima zi de Crăciun.