Aurel Tomescu doreşte ca gemenele să-l facă bunic

Aurel Tomescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, îşi dorea, la vârsta copilăriei, să devină aviator, crezând că prenumele său era predestinat pentru a călca pe urmele lui Aurel Vlaicu. Acum şeful DADR Gorj aşteaptă cu nerăbdare ca gemenele sale să-l facă bunic. După ce au urmat aceleaşi facultăţi şi au făcut aceleaşi studii, cele două fete s-au căsătorit în acest an şi locuiesc în Timişoara.

Aurel Tomescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj, visa, la vârsta copilăriei, că va deveni un mare aviator, crezând că prenumele său îi era predestinat. “Auzisem de Aurel Vlaicu şi îmi doream să devin aviator. Mă gândeam că numele meu îmi dă dreptul de a călca pe urmele acestuia. Această dorinţă nu s-a materializat deoarece am urmat un liceu teoretic cu profil real şi am terminat Facultatea de Agronomie”, a declarat Aurel Tomescu.

Şeful DADR Gorj a fost unul dintre olimpicii la chimie ai Liceului din Horezu. Pentru a ajunge la şcoală era nevoit să meargă zilnic aproximativ câte o oră. “Fiind din Alimpeşti, trebuia să trec dealul pentru a ajunge la Milostea de unde luam autobuzul spre Horezu. Mergeam pe jos câte 45 de minute. Părinţii mei nu aveau posibilităţi materiale de a mă ţine la gazdă”, a mai precizat Aurel Tomescu.

Gemenii se cresc greu

Aurel Tomescu este foarte mândru de fiicele sale care au atins performanţe nu numai la învăţătură cât şi la sport. Laura şi Adela au fost de nedespărţit: au urmat aceeaşi facultate de fizică şi aceleaşi studii postuniversitare. Fetele au fost membre ale Lotului Naţional de Şah timp de 8 ani, reprezentând România la Campionatul European. “Este foarte greu să creşti gemeni, mai ales dacă au caractere diferite. Cel mai dificil era atunci când se îmbolnăveau. La scurt timp după ce se îmbolnăvea una, se îmbolnăvea şi cealaltă”, a menţionat Aurel Tomescu. În acest an ambele s-au căsătorit cu doi medici. “Una dintre fete a făcut cununia civilă, iar cealaltă s-a cununat atât civil cât şi religios. A fost problemă şi aici pentru că vroiau să facă nunta amândouă în acest an. A trebuit ca una dintre ele să amâne cununia religioasă până la anul viitor pentru că se spune că nu este bine să facă două surori nunta în acelaşi an. Acum nu îmi mai doresc decât să fim sănătoşi şi să devin cât mai repede bunic”, a declarat directorul DADR Gorj.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: