Cârciumaru: Poate e momentul ca sportul să fie susţinut din nou

Vestea că Pandurii a scăpat, pentru moment, de faliment, l-a făcut pe senatorul Florin Cârciumaru să-i sfătuiască pe asociaţi să se gândească să reia finanţarea sportului. Mai mult, Cârciumaru a declarat că este dispus să poarte discuţii chiar şi cu ministrul Energiei în cazul în care managerul Complexului Energetic Oltenia (CEO), Sorin Boza, va propune sponsorizarea clubului de fotbal.

Decizia bună venită de la magistraţi ar trebui să le dea de gândit celor care au finanţat clubul Pandurii. Este punctul de vedere al lui Florin Cârciumaru. Senatorul consideră că echipa trebuie sprijinită, în continuare. „Mă bucur că s-a luat această hotărâre din partea justiţiei. Poate că actuala conducere a echipei de fotbal va găsi soluţii de finanţare. Poate că, între timp, acest lucru va da de gândit şi celor de la CEO, Consiliul Judeţean, Consiliul Local, Artego. Poate s-or gândi că e momentul să susţină din nou. Eu vreau să le spun celor de la CEO că suntem lângă dânşii în ceea ce priveşte demersul la ministrul Energiei, dacă vor să se implice să-l convingem pe ministru să reia susţinerea faţă de sport. Indiferent de culoarea politică, un parlamentar al României nu poate să spună «nu» sportului. Trebuie să găsim soluţii. Dacă CEO dă milioane de euro, le dă pentru oamenii pe care îi are, pentru care trebuie să creeze condiţii şi pentru ca aceşti oameni să aibă unde să meargă să vadă un meci de handbal, de baschet sau de fotbal”, a declarat, la Radio Infinit, senatorul Florin Cârciumaru.

O decizie ar putea lua ministrul Energiei, Anton Anton. Sportul din Gorj n-a mai primit niciun leu de la CEO de doi ani. Asta a dus şi la destrămarea echipelor de handbal, baschet şi fotbal. Dacă Energia Târgu Jiu a dispărut deja, Pandurii se chinuie să revină pe prima scenă a sportului. „Din ce cunosc eu, ministrul Energiei este cel care a luat decizia să nu se mai sponsorizeze clubul la vremea respectivă. Tot ministrul poate lua decizia să se reia finanţării activităţii sportive, la o altă dimensiune, nu la nivelul sumelor cheltuite cu ani în urmă. Poate că şi asta a deranjat”, a mai spus Cârciumaru.

Vizualizări: 390

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: