Cât timp putem păstra la frigider mâncarea de Paşte?

Masa de Paşte este una bogată şi de fiecare data românii pregătesc mai multă mâncare decât pot consuma. Preparatele se ţin la frigider, iar mai jos sunt prezentate câteva reguli de păstrare, în funcţie de produse.

 

Carnea proaspătă de miel poate fi păstrată în frigider timp de o zi, dar în sosuri de macerat poate sta și 48 de ore, la rece. Uscați carnea și împăturiți-o în folie de uz casnic înainte de a o depozita în frigider. În sertarul BioFresh, carnea de miel poate fi păstrată până la şapte zile. De asemenea, poate fi congelat într-o pungă etanșă sau în vid, timp de maxim 10 luni. Carnea trebuie tăiată de pe os și împachetată în pungi alimentare sau în folie de aluminiu, înainte de a fi pusă la congelator.

Friptura de miel (ca și cea de porc), tăiată felii potrivite, rezistă în frigider aproape trei zile fără să își schimbe gustul, iar la congelator trei – patru luni.

Carnea de porc trebuie consumată în cel mult  48 de ore. Temperatura din frigider trebuie să fie de 4 grade sau mai puţin. Carnea tocată o puteţi păstra cel mult 24 de ore în frigider, apoi ar fi bine să o gătiţi.

Carnea de vită se ține o zi în frigider și şapte zile într-un sertar BioFresh DrySafe. Puteți îngheța carnea prin a o împacheta într-o pungă etanșă, dar nu uitați să o etichetați cu data de congelare. Pentru rezultate chiar mai bune, puneți carnea în vid. Carnea de vită congelată poate fi stocată timp de până la 12 luni.

Carnea de pui respectă cam aceleași reguli ca și carnea de porc. Dacă nu a fost gătită corespunzător, aceasta poate fi contaminată cu salmonella, iar simptomele care apar ulterior sunt febră, dureri de cap, diaree, dureri abdominale, stări de greaţă şi vomă. Acestea apar între 6 şi 72 de ore de la consumul mâncării contaminate şi ţin între patru şi şapte zile. Carnea de pui stricată miroase a acrişor şi are o culoare închisă.

Peştele crud îl puteţi păstra proaspăt numai 2 zile, dar cu condiţia să fie curăţat de intestine. Fructele de mare proaspete sau gătite au ”cea mai mică durată de viaţă”. Dacă nu se gătesc, trebuie consumate în cel mult o zi, iar dacă sunt gătite, nu trebuie să stea la frigider mai mult de 48 de ore.

Sarmalele sunt printre cele mai frecente mâncăruri pentru mesele de sărbători, fiecare familie având probabil propria sa rețetă pentru rulouri în foi de varză sau de viță, cu carne, orez și condimente. Acestea, ca și alte mâncăruri gătite, se păstrează la frigider  maxim trei-patru zile. După această perioadă, chiar dacă nu se strică în mod evident, nu mai aduc aportul nutrițional corespunzător.

Brânzeturile. Cele moi sunt mai expuse alterării şi, de aceea, ar trebui consumate în maximum patru-cinci zile. Brânzeturile tari, cum ar fi parmezanul, pot rămâne proaspete şi bune de consum chiar şi două luni. Când vedeţi mucegai pe o bucată de brânză proaspătă aruncaţi-o, pentru că s-a alterat. Brânzeturile tari pot fi consumate dacă au mucegăit, cu o singură condiţie: să fie înlăturat mucegaiul.

Mezelurile au nevoie de temperatură scăzută așa că dacă frigiderul nu are un raft dedicat, se va alege o poziționare în partea de jos. Se vor păstra conform datelor de valabilitate indicate de producători, dar respectând condițiile de depozitare.

Ouăle fierte tari și vopsite se păstrează doar la frigider și pot fi consumate în decurs de trei–patru zile. Nu le poți congela, deoarece își pierd gustul și elasticitatea după ce le decongelezi, potrivit anchetaonline.ro

Vizualizări: 591

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: