Centrul pentru bătrâni va fi inaugurat

Primăria Târgu Jiu va inaugura Centrul Magnolia în perioada imediat următoare. Acest centru de asistenţă pentru bătrâni va deservi zilnic la 40 de persoane, iar alţi 15 vârstnici vor fi îngrijiţi la domiciliu. Reprezentanţii municipalităţii spun că lucrările au fost finalizate şi deja s-a făcut recepţia. “Centrul de asistenţă pentru bătrâni-Magnolia a fost deja finalizat şi recepţionat. În perioada imediat următoare va deveni funcţional întrucât la nivelul municipiului Târgu Jiu există multe persoane care au nevoie de sprijin. De asemenea, lucrările de amenajare se află într-un stadiu avansat şi la centrul pentru copii şi centrul pentru persoanele cu handicap”, a declarat Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei Târgu Jiu.

Serviciile de care vor avea parte beneficiarii centrului de asistenţă pentru bătrâni constă în: activităţi de informare, consiliere psihologică, măsuri şi acţiuni ce implică suport social în caz de îmbolnăvire, activităţi socio-culturale şi ocupaţionale (mini-spectacole, organizare zile de naştere şi onomastice, vizite, dansuri şi jocuri de societate) dar şi activităţi practice (lucru manual, realizarea de obiecte artizanale) etc.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: