Din cei trei preşedinţi pe care i-a avut România după 1990, Băsescu este de departe cel mai înjurat de presă, cel mai controversat, cel mai hulit, cel mai urât de adversarii săi politici, cel mai expus scuipătorilor plătiţi, cel mai  atacat, cel mai.... Băsescu a pus în mişcare toate energiile negative pe care le pot emana personaje interesate din anturajul politic sau economic al României şi nu numai. A adus la paroxism imaginaţia duşmanilor care şi-au făcut din debarcarea lui un ţel în viaţă. A devenit coşmarul cel mai negru al celor care s-au crezut un fel de Dumnezei. M-am întrebat de multe ori de ce toate acestea? De ce este nevoie de atâta trudă ca să demonstreze că Băsescu este nociv pentru popor şi pentru ţară în condiţiile în care nici măcar în campanie electorală nu mai suntem ca toate acestea să aibă un rost?  Să fie reformarea statului promisă de Băsescu o chestiune atât de gravă care deranjează interesele celor ce nu sunt prea siguri pe metodele prin care au devenit bogaţi? Să se teamă atât de tare unii de faptul că ar putea să dea peste o justiţie corectă? Să-i fie frică cuiva că va ocupa un post în structurile statului doar dacă va dovedi că ştie, poate şi vrea să lucreze în spiritul şi litera legii? Se teme cineva de un stat puternic care poate pune frână hoţiilor şi poate garanta securitatea cetăţenilor? Nu cred pentru că toţi cei interesaţi de aceste lucruri ştiu că o reformă chiar dacă începe acum nu se poate termina mâine iar până când statul va deveni articulat, modern şi reformat  Băsescu va fi demult pe linia moartă a politicii de pretenţii mari. Cred însă că sunt prea mulţi cei care nu pot pescui decât în ape tulburi, nu pot trăi decât în haos, nu pot crede decât că Statul se întinde până la marginea piscinei lor iar schimbătorul de viteze de la maşina în care-şi tolănesc dosurile este şi cel de la maşina timpului pe care-l schimbă cum vor şi când vor! Între cei trei preşedinţi pe care i-a avut România până acum îl prefer de departe pe Băsescu, aşa atipic cum este, aşa imprevizibil cum este, aşa tranşant cum este. După preşedinţia lui Iliescu n-am aşteptat decât sula-n coaste! Mă săturasem de zâmbetul-bunicuţă, de mângâierile pe creştetul celor care atunci au dat adevăratele tunuri în avuţia statului care de fapt era a noastră a tuturor, atunci s-au pus la cale marile afaceri, atunci s-a format partidul- stat- PSD, atunci presa a avut botniţă cu zăbală de aur plătită din fonduri publice. După primul an de preşedinţie al lui Constantinescu n-am mai aşteptat decât alegerile şi l-am lăsat pe el să mai caute încă trei ani cei 15.000 de specialişti pe care zicea că-i are în buzunar atunci când am crezut că am făcut o schimbare în bine. După Băsescu sper să rămână mult mai mult. Nu neapărat pentru mine care să zicem că m-am obişnuit să mă strecor printre firele unui stat îmbâcsit, încâlcit, învechit şi stopşit ci pentru copii mei care au dreptul să trăiască liberi oriunde în această lume!