Muzeu la stadion. Romanescu: Este o idee extraordinară

Trei seniori de la Pandurii Târgu Jiu, dintre cei care au evoluat la echipă acum mai bine de 50 de ani, solicită autorităților locale înființarea unui muzeu la Stadionul Municipal. Ideea este îmbrăţişată de autorităţi, foştii fotbalişti sperând totuşi ca echipa să nu fie lăsată să moară.

Publicistul Dorin Brozbă a fost cel care i-a adus laolaltă pe seniorii de la Pandurii Târgu Jiu, foști jucători începând cu 1962, pentru a face lobby în vederea înființării unui muzeu al echipe târgujiene în cadrul Stadionului Municipal. Autorul de carte s-a angajat inclusiv să aducă obiecte și documente legate de echipă pentru a fi expuse la stadion. „Dorim ca în spațiile generoase din incinta Stadionului Municipal să se repartizeze încă de pe acum un spațiu generos pentru realizarea unui muzeu al acestei echipe, pentru că, și dacă echipa va dispărea, așa cum au dispărut și alte echipe mari, oricine va veni aici, la Târgu Jiu, trebuie să poarte numele de Pandurii Târgu Jiu. Este un brand care ar trebui păstrat și respectat în primul rând de autoritățile județului Gorj”, a declarat publicistul Dorin Brozbă. 

„Este foarte bine să se facă acolo un locușor unde să se ducă toate amintirile care mai există. Să nu uite că această echipă a avut un mare antrenor, Tudor Paraschiva, din Petroșani, dar a venit aici cu gândul să facă ceva și a făcut. A băgat echipa în Divizia C”, a spus Bebe Dorobanțu.

Seniorii echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu dezaprobă decizia autorităților de a sprijini financiar doar grupele de juniori. „Îmi pare rău și sufăr când aud de la unii oameni că plătesc numai juniorii. Pandurii ai cui sunt? Sunt ai târgujenilor, ai gorjenilor. Să ne cheme, să le povestim noi ce am întâmpinat pentru a face echipa de fotbal și ce necazuri am avut”, a spus Cornel Grama, fundaș și fost căpitan al echipei.

„CEO ar putea ajuta echipa”

Alți foști jucători cred că CE Oltenia ar trebui să contribuie financiar pentru susținerea Pandurii Târgu Jiu. „Am jucat fotbal cu mingii făcute din roți de tancuri de la ruși și ne rupeam degetele. Mă supăr foarte rău când aud că nu dau niciun fel de bani la Pandurii, că mai bine dau la Bălești sau la Turcinești. Sunt de acord că nu mai sunt întreprinderile mari în oraș, dar CEO ar putea ajuta echipa”, a spus Vasile Cernitoiu.

Idee susţinută de autorităţi

Autoritățile locale din Târgu Jiu îmbrăţişează propunerea fotbaliștilor seniori și spun că vor iniția demersurile pentru înființarea unui muzeu Pandurii. „Este o idee extraordinară și voi lua în considerare această solicitare, mai ales că echipa Pandurii are o istorie în spate de atâția ani. Sunt convins că vor fi foarte multe lucruri pe care putem să le expunem în acel muzeu. Spațiul trebuie alocat printr-o hotărâre de Consiliu Local, dar iau în considerare și în momentul când se termină lucrările, voi supune dezbaterii Consiliului Local”, a comentat primarul Marcel Romanescu.  

Vizualizări: 654

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: